PNL acuză că deficitul bugetar pe anul 2018 a fost falsificat cu aproape 0,2% din PIB

PNL 2019

PNL 2019

BUCUREȘTI (MEDIAFAX) – Purtătorul de cuvânt al PNL Ionel Dancă a declarat că execuția bugetară din 2018 arată un minus de 1,91 miliarde lei la cheltuieli față de venituri la capitolul fonduri UE, ceea ce înseamnă o falsificare a deficitului cu circa 0,2% din PIB și respectiv o depășire a țintei de deficit de 3% din PIB.

„AVEM DOVADA FALSIFICARII DEFICITULUI BUGETAR! În această dimineața a fost publicată oficial execuția bugetară pentru anul 2018 si vede cu ochiul liber FALSUL! Am avertizat public de mai multe ori că pe ultima suta de metri, guvernul PSD – ALDE, condus de niște infractori nu se vor abține nici de la falsificarea bugetului din 2018 și că vor măslui datele pentru a raporta un deficit bugetar sub 3% din PIB”, a scris Ionel Dancă, luni pe Facebook.

„Am afirmat în urmă cu câteva zile că prin diverse scamatorii fiscale și contabile, cuplul Teodorovici – Vâlcov a inclus la venituri plățile primite de la Comisia Europeană pentru proiectele realizate în anii precedenți cu finanțare de la bugetul de stat fără a fi trecută și destinația acestora, respectiv fără includerea lor la capitolul de cheltuieli bugetare. Potrivit execuției bugetare publicată de Ministerul de Finanțe, vedem trecute la capitolul venituri sume de 3,87 miliarde lei pentru proiecte finanțate din fonduri UE conform Ordonanței 30/2018, adică acele sume la care făceam referire anterior. Separat în buget, sunt menționate și veniturile din sumele primite de la UE aferente cadrului financiar 2014 – 2020, respectiv 22,98 miliarde lei”, a mai explicat liberalul.

Acesta susține că falsul în execuția bugetară pe anul anterior se vede la capitolul cheltuieli.

„ÎNSĂ, și aici se vede FALSUL din execuția bugetară din 2018, pe partea de cheltuieli sunt trecute doar 24,94 miliarde lei pentru proiectele cu finanțare de la Uniunea Europeană. Un calcul simplu, adunând cele 3,87 miliarde de lei pentru proiectele din anii precedenți cu suma primită din actualul exercițiu financiar de 22,98 miliarde lei, rezultă venituri totale de la UE de 26,85 miliarde lei în timp ce la cheltuiele sunt trecute cele 24,94 miliarde de lei”, a completat Dancă.

În concluzie, liberalul spune că deficitul bugetar pe anul trecut pe cash este mai mare decât cel raportat de 2,88% din PIB, asta însemnând că depășește ținta de deficit de 3% din PIB.

„DECI, EXECUȚIA BUGETARĂ DIN 2018 ARATĂ UN MINUS DE 1,91 MILIARDE LEI LA CHELTUIELI FAȚĂ DE VENITURI LA CAPITOLUL FONDURI EUROPENE. Asta înseamnă o falisficare a deficitului cu aproape 0,2% din PIB, ceea face face deficitul bugetar din 2018 pe cash mai mare decât cel raportat de 2,88% din PIB cu 0,2%, adică peste 3% din PIB. Atât timp cât guvernul condus de infractorii din PSD și ALDE vor continua să falsifice cifrele reale ale economiei, incertitudinea și instabilitatea economică va persista și asta va deteriora și mai multe perspectivele economiei românești, generând plecarea investitorilor, devalorizarea leului, creșterea dobânzilor și a ratelor bancare însoțite de un nou val de scumpiri. Terminați joaca cu cifrele! Nu mai jucați perspectiva economiei românești la ruleta rusească!”, a conchis purtătorul de cuvânt al PNL.

Execuția bugetului general consolidat, pe baza datelor operative de execuție, pe anul 2018 s-a încheiat cu un deficit de 27,3 miliarde de lei, respectiv 2,88% din PIB, sub ținta anuală stabilită de 2,97% din PIB, potrivit datelor anunțate luni de Ministerul Finanțelor Publice (MF).

Veniturile bugetului general consolidat au fost în sumă de 295,1 miliarde lei, reprezentând 31,1% din PIB, comparativ cu 29,4% din PIB în 2017, astfel că au crescut cu 17,2%, în termeni nominali, față de anul anterior. În schimb, cheltuielile bugetului general consolidat au fost în sumă de 322,4 miliarde lei, cu 16,8% mai mari față de anul precedent.

Nivelul este identic cu cel din 2017, respectiv 2,88% din PIB, sub ținta anuală stabilită de 2,96% din PIB, dar valoarea de atunci a fost 24,3 miliarde de lei. În 2017, veniturile bugetului general consolidat au fost în sumă de 251,8 miliarde lei, reprezentând 29,9% din PIB comparativ cu 29,4% din PIB în 2016. Procentual, veniturile au fost cu 12,5% mai mari, în termeni nominali, față de anul 2016. Cheltuielile bugetului general consolidat, în sumă de 276,1 miliarde lei, au crescut în termeni nominali cu 14% față de anul 2016.

SURSA:MEDIAFAX

{module GAdsense national}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura