Tineri artiști reprezintă județul la Festivalul “DRAGOBETE – MORENETE”

mugurasii eminogului

mugurasii_eminogului Tineri artiști reprezintă județul la Festivalul "DRAGOBETE - MORENETE"Finalul acestei luni îi va găsi pe membrii Ansamblului folcloric „Muguraşii Iminogului” din comuna Perieţi, Grupul Vocal „Oltencuțele” dar și pe solistele vocale Mădălina Deaconu, Alexandra Voicu și Claudia Popescu la Festivalul “DRAGOBETE – MORENETE” de la Moreni, județul Dâmbovița.

Așadar în perioada 22-24 februarie o delegație artistică formată din 40 de persoane din Olt va merge să participle la acest festival. Pregătiţi de coregraful Sandu Rizea cei de la „Muguraşii Iminogului” vor participa cu momente coregrafice specifice zonei Olt, dar și cu un alt moment special intitulat „Dragobetele sărută fetele”. „Va fi un spectacol deosebit dar și o competiţie acerbă, sunt ansambluri din multe zone ale țării noastre. În susţinerea grupului nostru se află şi coordonatorul acestuia, domnul primar Costin Vâlceleanu, dar şi Valentin Ivănescu, cel care se ocupă de Grupul Vocal „Oltencuțele” ”, a declarat coregraful ansamblului, Sandu Rizea.

Lasă un răspuns