În PNL Olt se face ‘curățenie’

pnlolt

pnlolt În PNL Olt se face ‘curățenie’

 După ce au terminat ‘sărbătorirea’ alegerilor, în PNL Olt a început ‘curățenia’.  Primarii din Scorniceşti şi Izbiceni, edilul şi viceprimarul din Pleşoiu şi primarul şi viceprimarul din Vulpeni au fost excluşi din Partidul Naţional Liberal. 

Acestora le-a fost  reproșat faptul că au alianțe cu alte partide și că nu s-au implicat în campania electorală.

Biroul Județean al PNL Olt a luat ieri decizia de a face „curățenie”. Astfel că, organizația Pleșoiu a fost decimată, fiind excluși toți cei patru consilieri locali în frunte cu primarul Valeriu Măndescu și viceprimarul,  de la organizația Vulpeni au fost excluși trei aleși din patru, primarul Paul Mandea și viceprimarul. Nu au scăpat nici primarul orașului Scornicești, Ion Prioteasa, și primarul comunei Izbiceni, Marian Gulie.

„Am facut ieri ceea ce trebuia să fac de ceva timp: împreună cu Biroul Județean al Filialei am decis să păstrăm alături de noi adevărații liberali, oameni care au muncit, s-au străduit și au depus eforturi considerabile pentru ca vocea PNL să fie auzită în tot județul și mesajul nostru să intre în fiecare casă. Alegerile europarlamentare au fost un test, unul pe care, din păcate, câțiva dintre membrii noștri l-au picat, fie pentru că au fost copleșiți de dezinteres, fie pentru că au tratat cu indiferență importanța acestor alegeri ori fie pentru că simpatiile au fost altele decât cele asumate la început de drum. Procentele obținute de unii primari și câteva organizații PNL din județ în urma alegerilor din 26 mai ne-au convins că este cazul să le redăm libertatea de a alege ceea ce doresc să facă în continuare și alături de cine. Oricine altcineva înafara PNL. Noi, adevărații liberali care am rămas, le dorim succes!”, a transmis președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu.

La alegerile de duminică, PNL Olt a obținut  un scor istoric, de peste 25 de procente, câștigând alegerile în 11 localități din județ. ‘Curățenia’ din PNL este una destul de ‘ciudată’. De exemplu, la Scornicești, PNL a fost pe primul loc la scrutinul de duminică, dar lui Ion Prioteasa, edilul orașului i-a fost retras sprijinul politic. La polul opus se află primarul din Balș, Mădălin Teodosescu, aflat și pe lista de eurodeputați- candidați ai României pentru Parlamentul European  a pierdut in fața PSD, (PNL-28,98%, PSD 35,13%).

Lasă un răspuns