S-a dat startul recrutării soldaților în armată

s a dat startul

s-a_dat_startul S-a dat startul recrutării soldaților în armată

Ministerul Apărării Naționale desfășoară prin Biroul Informare – Recrutare al Centrului Militar Județean (CMJ) Olt, activitatea de recrutare a tinerilor candidați, băieți și fete, pentruocuparea celor 1585 de locuri pentru seria de formare 2019, soldat/gradat profesionist. Persoanele interesate de o carieră militară trebuie să aibă minim 18 ani şi cel mult 50 de ani, dar şi studii minime de 10 clase.

Recrutarea se va desfășura astfel: 29.05 – 18.06.2019: prezentarea candidaților la birourile informare-recrutare și eliberarea adeverințelor pentru examinarea medicală; 29.05 – 03.07.2019: depunerea documentelor în vederea finalizării dosarelor de candidat; Selecţia candidaților recrutați: 24.06 – 26.07.2019; Repartizarea candidaților declarați ‘ADMIS’ după participarea la selecție: 05 – 06.08.2019 (și 13.08.2019 – sesiunea a doua, dacă va fi necesar); Prezentarea candidaților repartizați, la centrele/unitățile de instruire: 26.08.2019 (ora 10:00) – candidații fără stagiu militar; 04.11.2019 (ora 10:00) – candidații cu stagiu militar; Depunerea jurământului militar va avea loc pe 2 noiembrie 2019.

Numărul de locuri pe județe este următorul: Alba – 9; arad – 34; București – 192; bihor – 2; Bacău – 57; Brașov – 68; Bistrița – 77; Brăila – 88; Botoșani –11; Buzău – 20; Constanța – 413; Cluj – 94; Călărași – 7; Covasna – 8; Dâmbovița – 7; Dolj – 55; Galați – 54; Giurgiu – 21; Hunedoara – 5; Ilfov – 95; Ialomița – 5; Iași – 50; Mehedinți – 1; Mureș – 4; Neamț – 40; Olt – 27; Prahova – 5; Sibiu – 6; Suceava – 10; Tulcea – 58; Timiș – 5; Vrancea – 57.

Lista funcțiilor pentru care se organizează concurs (garnizoane, unități militare, arme/servicii și specialități militare), precum și criteriile specifice de recrutare și selecție pentru fiecare armă/serviciu/specialitate militară pot fi consultate la sediile birourilor informare-recrutare din cadrul centrelor militare zonale/județene. Cei interesați trebuie să se adreseze pentru detalii și întocmirea dosarului de candidat, la biroul informare-recrutare din cadrul centrului militar de care aparțin cu domiciliul.

Lasă un răspuns