5 iunie, Ziua Mondiala a Mediului

poluareeee

poluareeee 5 iunie, Ziua Mondiala a Mediului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mâine va avea loc cea de a 45 a ediție a Zilei Mondoiale a Mediului. Cei de la APM Olt  vor desfășura trei activități de conștientizarea  polpulației cu privire la poluarea aerului.

În fiecare an, la 5 iunie este aniversată Ziua Mondială a Mediului. Marcarea acestei zile reprezintă unul dintre principalele mijloace prin care Organizaţia Naţiunilor Unite încearcă să stimuleze preocuparea oamenilor pentru protejarea mediului înconjurător şi în acelaşi timp să sensibilizeze factorii de decizie politică să acţioneze în acest sens. Aflată la cea de-a 45 a ediție, anul acesta, sărbătoarea a crescut de la an la an, devenind una dintre cele mai importante platforme de comunicare a temelor de mediu și fiind celebrată de milioane de oameni, în peste 100 de țări. Pentru acest an Organizația Națiunilor Unite a stabilit ca Ziua Mondială a Mediului să aibă ca temă «Poluarea aerului» ținând cont de faptul că în ultimii ani la nivel global poluarea aerului este tot mai pregnantă, iar emisiile în atmosferă a substanţelor dăunătoare nu numai că distrug natura vie, dar afectează în mod negativ sănătatea umană și pot modifica proprietăţile atmosferei care pot duce la consecinţe ecologice şi climatice nefaste.Pentru a conștientiza importanța protejării mediului , in special a aerului, inspectorii APM au organizat o serie de actiuni ce ii au in centru pe cei mici.

‘ Vom organiza o visită in aria protejată Valea Oltului Inferior, Barajul Strejești unde vor participa elevi de la Școala nr VIII, ‘Eugen Ionescu ’ din Slatina. Tot in acestă zi va fi organizat un seminar la liceul din Văleni unde reprezentanții APM Olt vor prezenta elevilor material diverse pe tema poluării aerului.  Slalariații APM vor efectua e vizită in aria protejată Natura 2000 pe râul Vedea, de pe raza comunei Ghimpețeni’, a declarat purtâtorul de cuvânt al APM Olt, Daniela Bălșanu.

La nivelul judetului olt efectele poluării aerului se incerca să fie diminuate cu creare unor spații verzi. Se știe că, platforma industrială a Slatinei, dai și unitățile din Caracal, Balș și Corabia șunt mari poluatori. In ultimii ani, legislația ii obligă pe acești asă iși aliniaze utilajele la stabdarde, in asa fel incât gradul de poluare să fie mult mai mic. Cât privește suprafața de spațiu verde pe cap de locuitor, cerută de UE , orașele Oltului se incadrează.

Lasă un răspuns