„Copiii reprezintă viitorul nostru şi merită tot ce este mai bun”

edilul comunei Sarbii Magura Lucian Tanase

edilul comunei Sârbii Măgura- Lucian Tănase

edilul comunei Sarbii Magura Lucian TanaseInterviu cu edilul comunei Sârbii Măgura- Lucian Tănase

 

Lucian Tănase se află la conducerea Primăriei Sârbii Măgura din anul 2004. În tot acest timp, nivelul de trai al locuitorilor a fost îmbunatățit semnificativ, fiind implementate numeroase proiecte importante pentru dezvoltarea comunei. Despre cele mai importante proiecte care se află în prezent pe masa Primăriei Sârbii Măgura, dar și despre proiectele de viitor, Lucian Tănase a vorbit într-un interviu acordat pentru Gazeta Publică.

 

Regăsim comuna în plin șantier. Cât de greu a fost să puneți bazele acestor proiecte?

Proiecte sunt multe și am întâmpinat desigur și greutăți. Însă când îți dorești cu adevărat să realizezi ceva, nimic nu îți poate sta în cale, mai ales câd vine vorba despre nivelul de trai al locuitorilor comunei. Una dintre cele mai mari realizări este de departe asfaltarea a 6 km de drum prin PNDL 2. Când vorbim despre infrastructura rutieră a comunei vorbim despre un sector al drumului județean DJ 703, unul din cele mai importante drumuri ale județului Olt, drumul județean DJ 657 B Vitănești – Măgura, drumul comunal DC 83 A și o rețea de drumuri de interes local- străzi rurale și ulițe sătești. Proiectul privind modernizarea drumurilor locale – străzi rurale și drumuri comunale din comuna Sârbii Măgura, are în vedere în primul rând accesul ușor și rapid al locuitorilor comunei la drumul județean DJ 703 care străbate comuna de la nord la sud, prin drumurile comunale și la celelalte străzi modernizate care fac posibil traficul local al locuitorilor din cătunele componente la reședința de comună și la punctele de interes civic ale comunei: primărie, dispensar, școală, grădiniță, biserică și așa mai departe. Străzile incluse în acest proiect sunt următoarele: – strada Sârbi (drum comunal DC 83A) L=3.490 m – strada Salcâmilor L= 155 m – strada Bradului L= 180m – strada Luncii L= 825 m – strada Fermei L= 170 m – strada Cosereni Vale L= 830m – strada Pietriș L= 123 m – strada Prelungirea Ungheni L= 332 m. Totalul infrastructurii modernizate ajunge astfel la 6.105 m.

Unitățile școlare au reprezentant mereu o prioritate. Care sunt cele mai importante proiecte pe această linie?

Pe fonduri europene am modernizat terenul de sport din curtea școlii care este prevăzut cu gazon sintetic și nocturnă. Pentru cei din conducerea locală a primăriei, reabilitarea, modernizarea şi extinderea unităţilor de învăţământ în vederea asigurării condiţiilor de siguranţă, reabilitarea spaţiilor de învăţare pentru asigurarea condiţiilor minime de funcţionare, revizuirea şi crearea unui cadru normativ al infrastructurii şcolare propice unui spaţiu de învăţare au reprezentat mereu obiective prioritare. Copiii reprezintă viitorul nostru și merită să învețe în condiții cât mai bune.

Primaria comunei Sarbii MaguraMai sunt copii în comuna Sârbii Măgura?

Comparativ cu alte comune stăm chiar foarte bine la acest capitol. Nu avem clase care să învețe simultan cum întâlnim în alte localități. Tinerii, au intenția de a se întoarce în locul natal oricât de mult ar sta și ar munci în străinătate. Totodată, a fost înființat şi un Centru de Zi la nivelul comunei cu scopul de a preveni abandonul şcolar al copiilor aflaţi în situaţii de risc. În astfel de centre, după programul şcolar, copiii beneficiază de activităţi de îngrijire şi consiliere, fiind ajutați să depășească moral problemele pe care aceștia le au. Copiii primesc şi o masă caldă la prânz, proiectul fiind realizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Olt.

Cum vedeți modificările în ceea ce privește Legea 416?

Nu sunt multe dosare la nivel de primărie. Legea prin care beneficiarii de ajutor social își pierd dreptul dacă refuză să muncească a intrat în vigoare și este o decizie justă din punctul meu de vedere. Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă reprezintă un motiv destul de întemeiat pentru a atrage încetarea dreptului la ajutorul social. Legea prevede că persoanele care primesc ajutor social trebuie să facă muncă în folosul comunităţii, în cuantumul banilor primiţi și nu am întâmpinat proble în acest sens în comuna noastră. Oamenii sunt deschiși și nu se dau deoparte când vine vorba de muncă.

Bătrânii, reprezintă o prioritate pentru administrația publică locală?

Pentru ca aceștia să beneficieze de condiții bune de trai și sa fie îngrijiți corespunzător în caz de probleme de sănătate, avem la nivel comunei un medic de familie și un dispensar medical unde aceștia pot merge de fiecare dată când au nevoie. Există și un asistent medical care are obligația să îi viziteze pe vârstnicii care prezinte afecțiuni mai serioase.

Care sunt proiectele dumneavoastră de viitor?

În primul rând ne dorim ca toate străzile din comună să fie asfaltate. Avem și un proiect comun cu localitățile Corbu, Optași, Icoana, Movileni pentru alimentarea cu gaze. Deocamată acest proiect se afla doar în faza studiului de fezabilitate, însă sperăm ca în cel mai scurt timp acest proiect să prindă contur și comunele oltene să fie tototdată aliniate la standardele europene în ceea ce privește condițiile și nivelul de trai.

Ce ne puteți spune despre echipa din cadrul Primăriei Sârbii Măgura?

Fără echipă nu putem face nimic. Alături de colegii mei din administrația publică locală am reușit să punem bazele unor proiecte importante. Avem planuri mari și pentru viitor, sunt multe de făcut în comună și nu pot să spun că numai alături de o echipă unită și cu multă voință se pot mișca lucrurile în administrația publică locală.

Aveți un mesaj pentru locuitorii comunei?

Îmi doresc ca locuitorii comunei să ne acorde în continuare toată încrederea lor pentru că știm cu toții de unde am plecat și unde am ajuns. Le promit tuturor că nu îi voi dezamăgi și că voi face tot ce pot astfel încât locuitorii comunei să trăiască în condiții cât mai bune, demne de o țară europeană.

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura