Senatorii Siminica Mirea și Renică Diaconescu, inițiatorii unui proiect important

Senatul Romaniei

Senatul_Romaniei Senatorii Siminica Mirea și Renică Diaconescu, inițiatorii unui proiect importantSenatorii olteni au depus în plenul Parlamentului României, o propunere legislativă cu privire la trecerea unor terenuri, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Apelor și Pădurilor – Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, precum și transmiterea, cu titlu gratuit, a acestora, în proprietatea Municipiului Slatina și Consiliului Local Slatina.

La baza acestei propuneri legislative se află necesitatea modernizării și extinderii infrastructurii municipiului Slatina, precum și facilitarea accesului la platforma industrială a orașului. Potrivit celor din conducerea Primăriei Slatina, terenurile vor fi folosite pentru obiectivul de investiții: „Construire drum de legătură între zonele industriale”. Studiu de fezabilitate al proiectului este deja finalizat, iar valoarea investiției este de 69.500.000 lei, bani din bugetul local al Slatinei.

Lasă un răspuns