Proiect important implementat la Caracal

proiect important la caracal

proiect important la caracalSăptămâna trecută s-a încheiat cu vești bune și proiecte noi pentru caracaleni. Este vorba de proiectul „Transparenţă, etică şi integritate prin parteneriat social”, un proiect accesat în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă (POCA), Axa prioritară -2 Administrație publică și sistem judiciar accesibile și transparente, a cărui lansare și prezentare a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute în foaierul Teatrului Național.

Valoarea totală a acestuia se ridică la 291 428,31 lei, valoarea cofinanțării Uniunii Europene este de 245 240,99 lei iar cota de participare a Primăriei Caracal este de 2% din valoarea proiectului. Ca perioada de implementare, vorbim despre 12 luni. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea de metodologii, instrumente, mecanisme pentru îmbunătăţirea sistemelor de monitorizare şi măsurare a performanţelor autorităţilor administraţiei publice locale în demersurile de prevenire şi combatere a corupţiei. Primăria municipiului Caracal sprijină măsurile de prevenire a corupției, dar și  aplicarea unitară a normelor, mecanismelor și procedurilor în materie de etică și integritate la nivelul administrației publice locale, îmbunătățirea cunoștințelor și a competențelor personalului în ceea ce privește prevenirea corupției”, au declarat autoritățile locale.

Prin intermediul acestui prioect, cei din conducerea primăriei speră să creeze mecanismele necesare pentru monitorizarea prevenirii şi combaterii corupţiei, să contribuie la creşterea gradului de transparenţă decizională şi a gradului de participare la actul de administrare, dar și să responsabilizeze autorităţilor administraţiei . Totodată,  proiectul va avea o contribuție majoră la atingerea obiectivelor asumate facilitând creşterea gradului de încredere al cetăţenilor în administraţia publică locală.

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura