Peste 300 de contestații la Evaluare

contestati

contestati Peste 300 de contestații la Evaluare368 de elevi au depus contestații. Aceștia sunt nemulțumiți de notele obținute, în mare parte sunt contestate lucrări cu note de trecere.

După afișarea refulatatelor la Evaluarea Națională sute de elevi au fost nemulțumiți de notele obținute. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Scolar, anul acesta aproape 28% dintre elevi au picat exemenul, iar 1982 au obținute medii intre 5 și 9,99. Lucrările a opt elevi au fost notate cu nota maximă.

 ‘Au fost depuse  368 de contestații. 220 de elevi au contestat notele obținute la limba și literatura română, iar 148 de participanți la Evaluarea Națională au contestat notele primite la matematică’, a declarat purtătorul de cuvânt al ISJ Olt, Mirela Paraschiv.

Anul acesta, în Olt, 72,13% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut Evaluarea Națională au obținut medii de peste 5, procent valabil înainte de contestații. Sâmbătă vor fi avișate rezultatele finale. Media obţinută la examenul de Evaluare Naţională are o pondere de 80% din media de admitere la liceu, iar media generală de absolvire a claselor V-VIII are o pondere de 20%.

Lasă un răspuns