Tânăra ucisă la Bragadiru a fost înmormântată la Mihăeşti

manuela mustatea inmormantare

manuela-mustatea-inmormantare Tânăra ucisă la Bragadiru a fost înmormântată la MihăeştiManuela Emilia Mustățea, tânăra de 30 de ani, absolventă a Facultăţii de Drept, care a fost omorâtă pe 27 iunie cu 30 de lovituri de cuţit în apartamentul său din Bragadiru, a fost înmormântată la Mihăești, localitatea natală.

Tânăra a fost îmbrăcată în rochie albă de mireasă pentru că era necăsătorită, iar în timpul înmormântării a avut loc şi o ceremonie asemănătoare nunţii, pe care au făcut-o mai mulţi tineri care au cunoscut-o. Udatul şi împodobitul bradului au făcut parte din ritual.

Un tânăr de 23 de ani, care plimba câinele tinerei, a fost cel care a descoperit crima, iniţial acesta fiind principalul suspect al anchetatorilor în cazul crimei. Însă, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că autorul oribilei fapte este Ionuţ Petrescu, un şomer de 26 de ani, fără antecedente penale, originar din Bucureşti, un cunoscut al celui care a descoperit crima.

Petrecu a fost prins vineri de poliţişti în staţiunea Mamaia. Rămăsese fără bani şi încerca să-şi vândă bicicleta cu 400 de lei pe stradă. Potrivit jurnaliştilor din presa centrală, din apartamentul tinerei pe care a ucis-o a furat doar 150 de lei şi cheile autoturismului scump al acesteia cu care voia să plece, însă nu l-a putut porni pentru că avea recunoaştere facială. Criminalul şi-a recunoscut fapta, la audieri spunând că ar fi vrut doar să o adoarmă pe victimă pentru a-i fura banii, nu să o omoare.

Ionuţ Petrescu este acuzat de omor şi riscă ani grei de stat în spatele gratiilor. Autorul crimei a fost arestat sâmbătă de magistraţii Tribunalului Ilfov, la fel şi tânărul care plimba câinele victimei, acesta fiind acuzat de complicitate.

Lasă un răspuns