Marius Iancu, vot pentru eliminarea pensiilor speciale

marius iancu

marius iancu

Marţi, deputaţii au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, președinți de consilii județene, primari, judecători și procurori, personal auxiliar al instanțelor și parchetelor, judecători CCR, membrii ai Curții de Conturi, avocatul poporului, foști președinți ai României, pentru corpul diplomatic și consular și piloți. Printre cei care au dat un vot favorabil acestui proiect s-a numărat şi deputatul de Olt Marius Iancu. Fără pensionari speciali în România.

Am votat Proiectul de Lege pentru eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, președinți de consilii județene, primari, judecători și procurori, personal auxiliar al instanțelor și parchetelor, judecători CCR, membrii ai Curții de Conturi, avocatul poporului, foști președinți ai României, pentru corpul diplomatic și consular și piloți. Noi am promis că vom elimina inechităţile sociale și ne-am onorat promisiunile. Guvernul PNL putea să rezolve această problemă, dar nu a avut curajul să deranjeze aceste categorii privilegiate. Îi amenință pe medici, profesori, jandarmi, polițiști, pompieri, funcționari publici, IT-isti cu taieri de salarii sau impozite mai mari, refuză să mărească pensiile și să dubleze alocațiile copiilor, dar nu vorbește de aceste privilegii pe care guvernările liberale le-au aprobat și parlamentarii liberali au inițiat legi care să le susțină. Cu toții meritam pensii mai mari, dar nu sunt normale aceste diferenţe. De aceea, dacă CCR va avea obiecții pe acesta lege, vom iniția un proiect pentru supraimpozitarea pensiilor speciale. Anii de muncă trebuie răsplătiți cu venituri decente și de aceea PSD a votat Legea Pensiilor. În România nu vor mai exista „pensionari speciali”, ci numai pensionari.” a declarat Iancu.

Anca Spiridon

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura