Oprescu:’Spitalul Județean de Urgență va avea un buget de 20 de milioane de lei de la Consiliul Județean’

opressccuuu

opressccuuu Oprescu:’Spitalul Județean de Urgență va avea un buget de 20 de milioane de lei de la Consiliul Județean’Banii alocați Consiliilor Județene de Guvernul României sunt insuficienți pentru demararea unor noi proiecte. La Olt. investițiile sunt în pericol.

Dacă în anii trecuți au fost alocați bani pentru refacerea infrastructurii rutiere sau a clădirilor unor instituții publice, se pare că anul acesta, astfel de lucrări fost fi foarte rare. Oltul a pierdut peste 61 de milionae de lei din buget, astfel că, multe proiecte vor intra în stand by pentru o vreme.

‘ Vor fi afectate și investițiile. Noi am încercat pe fiecare an să avem un excedent bugetar, astfel încât să ne asigurăm astfel de goluri, pentru atunci când avem bugete mai slabe. Dar sunt investiții pe care nu putem să le pornim, și investiții vechi ce nu le putem finaliza, din cauza bugetului mic’, a declarat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Singura instituție unde Consiliul Județean nu va opri finanțarea lucrărilor este Spitalul Județean de Urgență Slatina. Acest domeniu a primit în ultimii ani o atenție deosebită din partea conducerii județene. Aici au fost făcute investiții importante. Și anul acesta unitatea medicală va avea un buget de 20 de milioane de lei, bani cu care se vor continua proiectele.

‘ La SJU Slatina, chiar dacă, sunt investiții cărora nu le-am asigurat integral finanțarea acestea vor continua. Anul acesta SJU va avea o sumă de 20 de milioane de lei, un buget ca și în alți ani, bani ce vor asigura contiunarea investițiilor’, a completat Oprescu.

Luna viitoare va fi aprobat bugetul de anul acesta al județului, iar atunci vom vedea câți bani vor primi instituțiile subordonate direct Consiliului Județean, dar și UAT –urilor.

Lasă un răspuns