Odată o emblemă, acum doar o altă ruină din Scornicești

stadion

stadion Odată o emblemă, acum doar o altă ruină din ScorniceștiConstruit în anii ’80, Stadoinul din Scornicești a fost  unul dintre cele mai mari din țară, dar acum a ajuns doar o ruină. Autoritățile locale nu au bani să investească aici, iar singurele meciuri disputate sunt cele din Divizia a IV a din Campionatul Județean.

Unica speranță pentru Stadoinul ‘Viitorul’ este aceea ca proiectul autorităților locale să primească finanțarea de la CNI .

Nume mari au jucat pe stadionul „Viitorul”, echipa FC Olt evoluând înainte de 1989 în prima Ligă fotbalistică. Din păcate, din gloria de altădată acum nu a mai rămas mare lucru. Degradarea continuă a făcut din faimosul stadion o adevărată ruină. Din cauza lipsei oricărei investiţii din anul 1989 şi până astăzi, stadionul  este într-o stare deplorabilă. Geamuri sparte, scaune putrezite, vestiare pline de apă, iar pereţii stau să cadă. Degradarea continuă a făcut ca faimosul stadion să se transforme într-o adevărată ruină.

 Autoritățile locale au incercat să obțină finanțare pentru salvarea stadionului, dar până acum orice proiect a fost sortit eșecului.

 ‘Este foarte greu să investim în el. Să îl aducel la starea lui inițială este fosrte greu și nu avem buget pentru așa ceva. Am încercat, am avut depus un proiect pe CNI dar nu ne-a fost aprobat proiectul. În acest moment avem dosarul complet și vom încerca să îl depunem încontinuare tot pe CNI’, a declarat viceprimaruldin Scornicești, Daniel Tudor.

Singurele lucrări ce au fost făcute aici au prevăzut doar mici investiții de intreținere atât la tribune, cât și la gazon. Acesta este în prezent într-o stare acceptabilă. Pe stadion echipa locală încă mai susține meciurile din Divizia a IV a din Campionatul județean

‘Am mai făcut mici investiții din bugetul local. Am avut unele intervenții la tribuna oficială fiindcă era riscul să se prăbușească din cauza degradării, a corodării fierului. Au fost făcute lucrări și la vestiare și saună’, a completat viceprimarul.

Stadionul din Scornicești  a fost  construit după modelul celui din Medgidia și al celui din Ghencea, a fost inaugurată în anul 1987. A fost primul din România pe care s-au montat scaune de plastic. Dotările erau numeroase: scaune la tribuna I,  cabine pentru comentatori, saună, bazine de înot sau gazon cu sistem de dragare al apei.

Pe stadionul „Viitorul“ a jucat FC Olt Scorniceşti, echipă pe la care au trecut mari fotbalişti, Ilie Balaci, Victor Piţurcă, Adrian Bumbescu, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu,  Dorinel Munteanu.

Acum totul este doar o amintire.

Lasă un răspuns