Cinci câini din Adăpostul Sărăceşti şi-au găsit stăpâni

85152653 879380049162710 3882077383867498496 n

85152653_879380049162710_3882077383867498496_n Cinci câini din Adăpostul Sărăceşti şi-au găsit stăpâni

Această săptămână a fost una cu noroc pentru cinci patrupede din Serviciul Public de Gestionare a Câinilor fără Stăpân Slatina deoarece au fost adoptaţi. Cu ajutorul Asociației ”APPA Prietenii Noștri” și cu implicarea doamnelor Daniela Luțu și Lumy Baeat, animalele şi-au găsit o familie în mijlocul căreia vor fi iubite şi alintate.

Slătinenii şi nu numai care doresc să adopte un necuvântător se pot adresa conducerii

Adăpostul Sărăceşti, situat pe strada Prunilor, nr.8 (fostul poligon).

Acte necesare în vederea adopţiei conf. art 8 alin 3 din Ordonanţă de urgenţă nr 155/2001: Persoanele fizice pot adopta în următoarele condiții: vârsta peste 18 ani; dovada domiciliului unde va fi îngrijit câinele; copie BI/CI; dovada venit ( adeverinta salariat/extras cont/talon de pensie).
 În cazul adopţiei  de către ONG-uri şi alte persoane juridice, următoarele acte sunt necesare:dovada spaţiului cazare, contract de închiriere sau contract de comodat a spaţiului; act proprietate; copie CUI; delegaţie; ştampilă;
 OBLIGAŢIILE Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân în vederea adopţiei: să sterilizeze şi să deparaziteze intern câinele, să identifice animalul şi să centralizeze datele proprietarului; vaccineze antirabic câinele si să aducă la cunoştinţă proprietarului obligativitatea vaccinării anuale.
Toate procedurile efectuate de Serviciului de Gestionare a Câinilor fără Stăpân în vederea adopţiei, sunt gratuite: sterilizare, microcipare, deparazitare, vaccin antirabic, carnet de sănătate, introducere în RECS.
Persoanele care nu au cum să facă dovada veniturilor nu pot adopta.

Anca Spiridon

Lasă un răspuns