2020: CJ Olt continuă investițiile

investitiiii

investitiiii  2020: CJ Olt continuă investițiileAnul acesta Oltul are un buget mult mai mic, comparativ cu anul trecut. Cu toate acestea investițiile vor contiua.

Potrivit președintelui CJ Olt, Marius Oprescu, pentru a face față situație a fost nevoie ca unele proiecte să fie amânate, dar cele mai importante vor fi demarate.

Pe lista investițiilor ce vor fi făcute in 2020 se află atât lucrările de la stațiile de SAJ, investițiile din sănătate dar și lucrările din infrastructura rutieră.

 Anul acesta vor începe lucrările la subunitățile ISU și SAJ de la Dobroteasa.

„Așa cum am mai spus-o bugetul de anul acesta este mai mic decât bugetul anului trecut cu 61 de milioane de lei. Este o sumă destul de mare pentru noi și chiar am încercat să încropim un buget astfel încât toate instituțiile subordonate să nu simtă această lipsă a banilor. În același timp vreau să vă spun că și o parte dintre investițiile noi care urmau să le facem au fost amânate până când vom avea banii necesari. Așa cum ați văzut unul dintre proiectele de pe ordinea de zi s- a referit la folosirea excedentului de aproximativ 28 milioane de lei pentru continuarea investițiilor deja începute și aici vorbim de toate investițiile pe care CJ a apucat să le deschidă sau avea SF-uri aprobate și scoase la licitație în anul precedent.  Cele mai mari investiții le are și anul acesta Spitalul Județean Slatina unde am alocat din nou aproximativ 20 milioane de lei. De asemenea, avem investiții noi pe care le deschidem. Așa cum știți în urmă cu doi ani ne-am apucat de construcția unui sediu secundar al Serviciului Județean de Ambulanță. În momentul de față avem sediul de la Caracal nou. Urmează să-l conectăm la energie electrică și la gaze și va fi dat în folosință. Totodată, anul acesta mai avem o investiție nouă pentru un sediu secundar de ambulanță și pentru un sediu secundar pentru ISU Olt la Dobroteasa, astfel încât prin acest sediu comun, atât ambulanța , cât și ISU, vor acoperi și zona de nord a județului care de multe ori era acoperită de la Slatina și de la Scornicești sau de la Drăgășani. Deci timpii de intervenție pentru nordul județului erau foarte mari . În momentul când va fi finalizată investiția timpii de intervenție se vor micșora foarte mult. E o investiție în jur de 8 milioane de lei. Anul acesta avem prinși o parte din bani pentru a demara lucrările, urmând ca anul viitor să o finalizăm”, a spus Oprescu.

Și infrastructura rutieră județeană va beneficia în acest an de investiții.

„Avem un drum județean între Morunglav și Cârlogani care este prins din bugetul propriu. De asemenea, avem drumurile pentru care am aprobat SF-urile și am demarat licitațiile pentru ele, cele necesare managementului deșeurilor. Este vorba despre un drum județean care merge de la Bobicești până la stația de transfer de la Balș, astfel încât să încercăm să ocolim aglomerația din Balș. De asemenea drumul de ocolire a comunei Bălteni pentru a ajunge la groapa de la Bălteni, prin afara localității, astfel încât cetățenii să nu fie afectați de trecerea a foarte multe mașini care merg la centrul de management de la Bălteni.

 De asemenea, anul acesta avem două drumuri pe fonduri europene.  Unul este scos la licitație și este în procedură de evaluare, iar cel de- al doilea urmează să-l scoatem în perioada următoare. Este vorba despre aproximativ 100 de kilometri de drumuri. Unul este pe POR, iar celălalt este pe Suerd, pe strategia Dunării. Prin aceste investiții vom acoperi practic o axă de la Verguleasa până în sudul județului până la ieșirea în Teleorman, la Giuvărăști. Vorbim despre 100 de kilometri care vor fi reabilitați și modernizați pe fonduri europene”, a conchis președintele Consiliului Județean Olt.

Lasă un răspuns