CJ Olt alocă bani din Fondul de rezervă pentru lupta împotriva COVID -19

covid 19 cj

covid_19_cj CJ Olt alocă bani din Fondul de rezervă pentru lupta împotriva COVID -19Jandarmii olteni au solicitat Consiliului Județean Olt achiziționarea unor combinizoane de protecție  în cazul  apariției unor cazuri de coronavirus în Olt.

 Potrivit președintelui CJ Olt , Marius Oprescu, vor fi alocați din Fondul de rezerva bani pentru achiziționarea  materialelor solicitate de reprezentanții Comitetului pentru situații de urgență.

„Noi atât în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică am anunţat intenţia de a interveni din fondul de rezervă cu bani, dacă instituţiile care sunt abilitate în acest domeniu au nevoie de diverse materiale. Chiar astăzi am primit de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi o astfel de solicitare. Noi vom cumpăra materialele şi le vom asigura prin Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, cărora le asigurăm finanţarea. Aşteptăm centralizarea solicitărilor, apoi vom convoca o şedinţă extraordinară pentru a debloca din fondul de rezervă suma necesară. Jandarmeria ne-a cerut combinizoane, lucruri specifice, dacă se ajunge să avem cazuri în judeţul Olt. Jandarmii sunt puşi să păzească perimetrele respective”, 

La nivel național, Guvernul a dispus ca autoritățile locale să ajute populația aflată în carantină cu apă și hrană.

 În acest moment, în teritoriu nu s-a transmis nimic oficial, dar președintele CJ Olt, susține că vor aloca bani inclusiv pentru populație.

„În funcţie de cum vor evolua lucrurile şi de ce ni se va cere, vom vedea care este calea legală şi vom fi prompţi şi vom interveni. Noi n-avem atribuţii în domeniu, ci doar toată disponibilitatea de a pune la dispoziţie aceşti bani”, a completat Oprescu.

Lasă un răspuns