Cine sunt victimele din accidentul rutier din Balș?

accident

accident Cine sunt victimele din accidentul rutier din Balș?Una dintre victimele accidentului rutier de noaptea trecută era sub control judiciar, într-un dosar de ultraj. Conform condiţiilor, acesta nu putea părăsi oraşul Slatina.

Vasile Pădureţu, tânărul de 27 ani care se află printre victimele accidentului cu patru persoane decedate, produs în noaptea de 27/28 februarie 2020 la Balş, era sub control judiciar.

 Conform condiţiilor, tânărul nu putea părăsi localitatea de domiciliu fără încuviinţarea oamenilor legii. Cu toate acestea, seara trecută a plecat alături de trei prieteni la Craiova, toţi găsindu-şi sfârşitul pe drumul de întoarcere, la intrare în localitatea Balş.

 Pădureţu era cercetat pentru ultraj, după ce luna septembrie a anului trecut, a agresat un poliţist şi un jandarm veniţi să aplaneze un conflict. Anterior a fost implicat în mai multe dosare de trafic şi consum de stupefiante, alături de fiul procurorului Ştefan Noajă.

„În dimineaţa zilei de 11 septembrie 2019, în jurul orei 04:50, poliţiştii din cadrul Poliţiei Slatina au fost sesizaţi despre faptul că mai mulţi tineri tulbură ordinea şi linistea publică pe strada A. I. Cuza din municipiu, la faţa locului deplasându-se o patrulă formată dintr-un poliţist şi un jandarm. Dintre persoanele identificate la faţa locului, un bărbat de 26 de ani, din localitate, s-a manifestat agresiv lovind atât poliţistul, cât şi jandarmul, fiind necesară încătuşarea acestuia”, declara la acel moment purtătorul de cuvânt al IPJ Olt,  Cristian Grigorescu.   
Victimele cumplitului accident petrecut noaptea trecută în judeţul Olt soldat cu patru morţi au fost identificate de către poliţişti, două dintre acestea după amprente.
Doi dintre ei, care nu aveau asupra lor documentele de identitate, în urma accidentului fiind greu de recunoscut, au fost identificaţi după amprentare.

Şoferul autoturismului, bărbatul de 24 ani, este Roberto Andrei Bărbulică, aflat în vizorul polițiștilor. Acesta a fost  implicat în dosare de trafic şi consum de droguri. Pe scaunul din dreapta se afla prietena lui, Claudia Elena Grigore, iar în spate doi băieţi pentru care a fost nevoie de amprentare, rudele unuia dintre aceştia şovăind la identificarea după hainele cu care tânărul era îmbrăcat.

accid2 Cine sunt victimele din accidentul rutier din Balș?

 Cei doi sunt Vasile Pădureţu, cunoscut consumator de droguri şi acuzat în ultimul dosar şi de ultraj şi Marius Iulian Butariţă.

Tânăra care şi-a pierdut viaţa are o ultimă postare pe profilul public de Facebook cu un mesaj absolut răvăşitor: „De toate vei mai găsi, numai timp nu“, este mesajul tinerei, postat joi, la 4,04,  iar după aflarea veştii morţii sale au venit şi comentariile: „Ai stiut tu,copilă, că nu vei mai avea timp???? Dumnezeu să te odihnească în pace!“, este unul dintre ele.

accid3 Cine sunt victimele din accidentul rutier din Balș?

Tinerii, toţi din Slatina, se întorceau de la Craiova cu o maşină Dacia Logan. Bărbatul aflat la volan a pierdut controlul autoturismului, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un tir, toţi cei patru tineri decedând pe loc.

Lasă un răspuns