Moț nu vrea ca stadionul să aibă soarta Sălii Polivalente

stadion

stadion Moț nu vrea ca stadionul să aibă soarta Sălii PolivalenteAnul trecut, Ministerul Dezvoltării a realizat un studiu de fezabilitate pentru construirea unei baze sportive, în locul stadionului 1 Mai. Până în acest moment, administrație locală nu a primit o forma finală a proiectului.

 Potrivit edilului slătinean  atât timp când investiția promisă de Ministerul Dezvoltării nu a primit încă finanțare, vechiul stadion nu va fi demolat. Conform unui acord aprobat de Consiliul Local, amplasamentul pe care se află Stadionul „1 Mai”, în suprafaţă de 31.684 metri pătraţi, va fi predat de primărie către CNI liber de sarcini pe bază de protocol, în vederea şi pe perioada realizării de către Companie a obiectivului de investiţii: „Construire şi dotare Complex Sportiv – Stadion Municipal «1 Mai», municipiul Slatina, bulevardul Sfântul Constatin Brâncoveanu, nr. 1”.

‘CNI este la stadiul de studiu de fezabilitate cu stadionul de la Slatina. În momentul în care se va finaliza studiul de fezabilitate, ne vor trimite şi nouă. Nu este absolut nicio certitudine că va fi finanţată. Finanţarea a fost pentru studiul de fezabilitate şi, la această oră, nu pot să vă spun ce va finanţa CNI sau Guvernul României. Cert e că nu dau jos stadionul până nu vedem finanţare proiectului de construcţie a noului stadion’, a declarat Emil Moţ.

Potrivit discuţiilor iniţiale, noua arenă sportivă ar urma să aibă o capacitate de 10.000 de locuri.

 Primăria Slatina ar trebui să suporte cheltuielile de demolare şi pe cele de racordare la reţelele de utilităţi pentru noul stadion. Între timp minicipalitatea slătineană  va moderniza din bani din bugetul local terenul 2. Totodată va fi modernizat și drumul de acces. Aici va fi amenajat și un spațiu pentru aterizarea epicoptereului SMURD.

Lasă un răspuns