Măsură de protecție, activități suspendate în mai multe instituții publice

institutiiiiiiiiiii-covid-19
institutiiiiiiiiiii-covid-19 Măsură de protecție, activități suspendate în mai multe instituții publice

Municipalitatea slătineană a decis  ca pentru următoarele 12 zile  creșele și Clubul pensionarilor să fie închise. Această măsură a fost luată pentru a prevenii răspândirea COVID -19.

Măsura  vine în contextul în care autorităţile naţionale au suspendat activităţile din învăţământul preuniversitar, precum şi a competiţiilor culturale şi sportive programate în intervalul 11-22 martie, urmând ca la finalul perioadei măsurile să fie reevaluate şi să se adopte o nouă decizie.

 În Olt, învață 57.671 de elevi, dintre care 14 122 sunt liceeni, 15606 sunt în ciclul primar  și 13 419 la gimnaziu. Acestora li se adaugă cei care învață la profesională sau postliceal sau sistemul ‘a doua șansă’ aceștia sunt aproximativ 3000 de elevi. La grădiniță sunt înregistrați 9914 copiii.

În  Slatina funcţionează patru creşe, cu o capacitate totală de 117 locuri, părinţii copiilor care erau aduşi zilnic având în acest moment o problemă mare de rezolvat.

 A fost suspendată activitatea și la Palatul Copiilor ’Adrian Băran’Slatina unde sunt înscriși peste 2000 de copiii. De altfel și activitatea Centrului de Excelență a fost suspendată din aceleași motive.

La Clubul pensionarilor, pe de altă parte, se adunau zilnic zeci de vârstnici, iar cu ocazia evenimentelor organizate numărul era mult mai mare.

Măsurile adoptate au caracter preventiv, subliniază autorităţile locale, având în vedere că în municipiul Slatina nu s-a înregistrat până la acest moment nicio suspiciune de Covid-19.


Lasă un răspuns