La Slatina, COVID-19 nu afectează programul cultural

centrul-cultural
eugen-ionescu-covid La Slatina, COVID-19 nu afectează programul cultural

Dacă în capitală s-a luat decizia de a închide toate teatrele și de a amâna spectacolele, în Slatina cultura nu este afectată de isteria COVID-19.

Cu toate acestea, reprezentanţii Centrului Cultural „Eugen Ionescu” Slatina au luat măsuri pentru a asigura securitatea publicului spectator împotriva infectării cu noul coronavirus, în timpul evenimentelor culturale care au loc în cadrul instituţiei. Una dintre ele a fost restrângerea locurilor din sala de spectacole.

Potrivit unui comunicat remis de Centrul Cultural Slatina:’ s-a luat decizia de a restrânge locurilor din sala de spectacole prin scoaterea fotoliilor mobile. Totodată, s-au montat afișe de informare cu privire la măsurile pe care trebuie să le ia fiecare cetățean care intră în incinta instituţiei culturale, precum și instalarea unor dispozitive care să permită spectatorilor prezenți la evenimentele desfăşurate aici să se protejeze, respectiv dezinfectanți, aparate de uscat mâinile şi altele.

Totodată s-a decis ca  manifestările programate în perioada următoare să nu  fi anulate, însă organizatorii trebuie să respecta condiţiile impuse, inclus faptul că numărul de locuri din sala de spectacole s-a redus la 149.

„Anunțăm publicul spectator că până la emiterea unor noi ordine de către autoritățile competente, spectacolele și evenimentele programate a se desfășura la Centrul Cultural Eugen Ionescu rămân valabile. Entitățile culturale organizatoare de spectacole sau evenimente în cadrul centrului vor trebui să respecte noua structură a sălii de spectacole, care se reduce la un număr de 149 de locuri, dar și să informeze publicul asupra măsurilor ce trebuie luate de fiecare în parte pentru asigurarea condițiilor necesare pentru eliminarea pericolului infectării cu noul coronavirus”, transmis reprezentanţii centrului cultural din Slatina.

Sursa citată mai spune că spectatorii și participanții la evenimentele ce se vor desfășura în perioada următoare la Centrul Cultural „Eugen Ionescu” vor lua, la rândul lor, măsurile cuvenite pentru a se proteja, dar și de a proteja pe toți ceilalți participanți la evenimentele culturale.

Lasă un răspuns