Polițiștii mituiți, anchetați de procurori

B485E007-BC60-4C41-94B1-2BFC77FBAC07
B485E007-BC60-4C41-94B1-2BFC77FBAC07 Polițiștii mituiți, anchetați de procurori

Cei patru polițiști care au fost prinși, marți, 10 martie 2020, în flagrant în timp ce primeau mită de la un șofer erau urmăriți de DGA din luna aprilie a anului trecut.

Surse din anchetă spun că poliţiştii de la Serviciul Rutier Olt percepeau sume de bani pentru a nu-i sancționa contravențional sau penal pe șoferi. Cei patru polițiști erau urmăriți din aprilie 2019.

DGA s-a autosesizat şi a început o investigație. Cei patru polițiști săltați cu mascații marți sunt: Octavian Enculescu, Mircea Coman, Mircea Păun şi Adrian Găneşanu. Aceştia nu sunt singurii suspectați de astfel de practici.

În momentul flagrantului s-au dat 400 lei, fiecăruia revenindu-i câte 100 lei. Sumele, de altfel, nu erau fixe, polițiștii orientându-se în funcție de șoferul care încălca legislația rutieră, de cât de dispus era acesta să nu i se întocmească dosar penal sau să i se aplice amendă sau de puterea financiară etc.

Potrivit comunicatului emis de DGA Olt: ’patru polițiști au fost conduși la sediul unității de parchet în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită. În fapt, în luna aprilie 2019, ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciuni de corupție la adresa unor polițiști din cadrul I.P.J. Olt – Serviciul Rutier, respectiv primirea unor sume de bani de la participanții la trafic care nu respectau legislația rutieră, în scopul neluării măsurilor legale corespunzătoare.’

Sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fiind înregistrat dosar penal în care au fost efectuate cercetări în urma cărora, astăzi, a fost efectuată acțiunea de prindere în flagrant.

În cauză, s-a beneficiat de sprijin din partea Serviciului Operații – structura centrală a D.G.A.

Lasă un răspuns