Convoi de mașini cu români veniți din Italia, implicat într-un accident rutier în Cluj

accident-in-lant

„A fost o coliziune față-spate între două autovehicule care se aflau în convoi. Evenimentul rutier s-a soldat doar cu pagube materiale”, a spus, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Carmen Pompaș.

Două dintre autoturismele care se deplasau în convoi s-au tamponat după ce, așa cum declară șoferul care a provocat accidentul, autospeciala de poliție care conducea coloana ar fi frânat brusc.
„A trecut două semafoare pe culoarea roșie, iar la al treilea s-a gândit să se oprească și a frânat brusc, la 80 km/oră. Find mașina mea cu o încărcătură de peste o tonă, carosabilul umed, am intrat în autoturismul din față”, a declarat, pentru MEDIAFAX, șoferul care a provocat accidentul.

Potrivit acestuia, după evenimentul rutier, mașina avariată a fost lăsată în localitatea Florești iar șoferul continuă drumul către județul Neamț, cu un coleg, într-un alt autoturism din convoi.
Coloana de mașini cu români care vin din zonele afectate de coronavirus va fi escortată până în județele de domiciliu ale fiecăruia. Șoferul care a provocat accidentul, dar și colegul lui, tot din Neamț, susțin că nu știu ce se va întâmpla cu ei când vor ajunge acasă.

„Atât ne-au spus, că ne escortează până acasă. Dacă ne bagă pe carantină sau pe izolare, nu ne-a spus nimeni nimic. Noi facem transport. Am descărcat în Franța, am oprit în Italia și ne-am întors. Nu ne-a spus nimeni ce se va întâmpla cu noi. Atât am înțeles, că atunci când ajungem în Neamț, vom opri la Prefectură”, a mai spus șoferul.

(sursa: Mediafax)

Lasă un răspuns