Accident grav soldat cu patru morți

accident-grav
accident-grav Accident grav soldat cu patru morți

Patru persoane au murit, sâmbătă, după un impact între un autoturism și un atelaj hipo, pe drumul care leagă municipiul Bârlad de localitatea Banca. Șoferul autoturismului a fost transportat la spital, informează corespondentul MEDIAFAX

„A avut loc un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un atelaj cu tracțiune animală. În momentul de față avem declarate patru persoane decedate iar șoferul autoturismului este transportat la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal «Elena Beldiman» Bârlad”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

„Evenimentul a fost sesizat prin apel la «112» la ora 16:54, de un participant la trafic. S-a produs pe Drumul European 581, în zona kilometrului 81. Au fost implicate un autoturism înmatriculat în București și un atelaj hipo”, a transmis, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță.

Potrivit polițiștilor, cele patru persoane decedate, două femei și doi bărbați, se aflau în atelajul hipo. Șoferul în vârstă de 18 ani este din municipiul Bârlad.

Lasă un răspuns