Piața Zahana a fost închisă 24 de ore de OPC

Piața Zahana a fost închisă de inspectorii OPC după ce aceștia au descoperit mai multe nereguli

Administratorii pieței au fost amendați pentru că  nu au fost implementate măsurile  de distanţare socială, culoarele dintre tarabe neavând lăţimea prevăzută de aceasta,nu au fost asigurate substanţe dezinfectante, în incinta pieţei, pentru consumatori şi comercianţi.

„Au fost găsite mai multe nereguli care contravin atât legislaţiei în vigoare, proprie domeniului, cât şi prevederilor Ordonanţelor militare adoptate, motiv pentru care, reprezentanţii ANPC au dispus deja primele măsuri, urmând să continue, în zilele care vin, controalele şi în alte pieţe şi puncte comerciale din zonă. Astfel, în urma verificărilor, s-a dispus măsura opririi temporare a activităţii, până la remedierea deficienţelor, a Pieţei din Slatina, operatorului economic care o are administrare fiindu-i aplicată şi o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Ordonanţei Militare nr. 3/2020”, se arată într-un comunicat al ANPC.

Astăzi, 28.04,  în incinta pieței au fost demarate ample acțiuni de dezinfecție și igienizarea a spațiilor, au fost trasate noi culoare, astfel că intrarea clienților se va face prin Aleea Macului și parcarea mare. Iar ieșirea se va face prin zona destinată vânzării cartofilor. Cumpărătorii vor fi redirecționați de angajații pieței, iar fiecare tarabă va avea dezinfectat.

ANPC va continua campania de verificări şi în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea şi viaţa consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum şi că drepturile consumatorilor sunt respectate cu stricteţe, acestea reprezentând prioritatea activităţii instituţiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura