ALERTĂ METEO Cod galben de averse şi vânt – UPDATE Cod portocaliu în alte 3 județe

meteo

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de avertizări nowcasting Cod portocaliu de furtună, valabile în zone din trei judeţe.

Astfel, până la ora 17:00, în localităţi din judeţele Arad, Bihor şi Timiş se va semnala grindină de dimensiuni medii, însoţită de frecvente descărcări electrice, averse care vor cumula 25 – 30 l/mp şi intensificări ale vântului, izolat vijelie.

Totodată, până la ora 17:30, în judeţele Braşov (în: Făgăraş, Rupea, Hoghiz, Dumbrăviţa, Bod, Hălchiu, Şinca, Recea, Mândra, Voila, Racoş, Jibert, Şercaia, Comana, Hârseni, Homorod, Caţa, Buneşti, Părău, Ungra, Şoarş, Lisa, Crizbav, Cincu, Beclean, Sâmbăta de Sus şi Ticuşu), Gorj, Dolj şi Vâlcea va fi Cod galben de vreme rea, cu descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot atinge 55 – 65 km/h, grindină de mici dimensiuni şi averse ce vor cumula 15 – 20 l/mp.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maxim şase ore, precizează ANM.

Știrea inițială

Meteorologii au emis, vineri, atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi vânt, valabile în mai multe zone din patru judeţe,în ora următoare.

Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 17:00, în judeţele Caraş-Severin şi Timiş se vor semnala, local, descărcări electrice, grindină, intensificări ale vântului, izolat vijelie, şi averse care vor cumula 20 – 25 l/mp, iar în judeţele Sălaj şi Bistriţa-Năsăud 15 l/mp.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maxim şase ore, precizează ANM.

Lasă un răspuns