Sens giratoriu, într-o intersecție din Caracal

sens giratoriu

Un nou sens giratoriu va printre contur în Caracal, mai exact în intersecția Bulevardul Nicolae Titulescu cu Strada Bicaz din municipiu. Lucrarea este finanțată din bugetul local și se ridică la peste 500.000 de lei, iar termenul de execuție este de 60 de zile.

„Primăria Caracal a dat zilele trecute ordinul de începere al lucrărilor la acest obiectiv investițional. Amenajarea sensului giratoriu de la intersecția Bl. Nicolae Titulescu cu Strada Bicaz este necesară nu doar pentru decongestionarea traficului la schimbarea direcției de mers din intersecție, fluidizarea circulației auto și pietonale, dar mai ales pentru prevenirea riscului de accidente rutiere. Valoarea maximă aprobată a proiectului este de 531.520 de lei, iar fondurile sunt asigurate din bugetul local”, se arată într-un comunicat al Primăriei Caracal.

Autoritățile locale nu au anunțat care vor fi variantele ocolitoare.

„În cel mai scurt timp, vom reveni cu restricțiile rutiere impuse și variantele ocolitoare”, au mai precizat reprezentanții Primăriei Caracal.

Lasă un răspuns