OLT: Peste 3700 de liceeni așteptați să se înscrie la BAC

bacccccccccccc

Înscrierea absolvenților de liceu pentru examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2020, are loc în perioada 3 – 10 iunie. În situația excepțională a acestui an, în care activitățile la clasă au fost afectate puternic de pandemia COVID-19, probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale vor fi echivalate/recunoscute.

În Olt sunt așteptați să se înscrie peste 3700 de liceeni din generația care termină anul acesta. Acestora li se vor adăuga cei care au finalizat studiile în anii trecuți.

Potrivit calendarului de BAC, absolvenții de liceu au la dispoziție o săptămână pentru a se înscrie la examen, între 11 și 17 iunie se echivalează probele de competențe, iar pe 22 iunie încep examenele scrise, cu proba la Limba și literatura română.

Ghid de înscriere la BAC 2020. Cum se desfășoară înscrierile

În perioada 3 – 10 iunie, candidații la examenul naţional de Bacalaureat 2020, sesiunea iunie-iulie, parcurg următoarele etape:

(1) toți candidaţii completează partea I din cererea de înscriere;

(2) candidaţii care solicită recunoaşterea/echivalarea unor probe susţinute în anii anteriori/sesiunile anterioare completează partea I şi partea a II-a din cererea de înscriere;

(3) candidaţii care, în cel puţin una din clasele a IX-a – a XII-a, au obţinut premii individuale la concursuri/olimpiade şcolare internaţionale, recunoscute de către Ministerul Educaţiei și Cercetării la o disciplină inclusă în lista disciplinelor de Bacalaureat, şi care solicită echivalarea probei scrise respective, completează partea I şi partea a III-a din cererea de înscriere;

(4) candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere internaţională a competenţelor lingvistice şi care solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba C completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare, prezentată în Anexa 2b.

(5) candidaţii care au obţinut o certificare cu recunoaştere europeană a competenţelor digitale şi solicită recunoaşterea şi echivalarea acestora cu proba D completează cererea de înscriere, precum și o cerere de recunoaștere și echivalare, prezentată în Anexa 2c.

Lasă un răspuns