Ambulanțierii au protesta pentru stimulentul promis de Guvern

ambulanta

La nivel național, în această dimineață,miercuri, 10 iunie, ambulanțierii au protestat, nemulțumirea acestora fiind legată de acordarea stimulentului de 500 de euro, pentru cei care s-au ocupat de pacienți infectați cu coronavirus.

La Olt, personalul medical al Serviciului Județean de Ambulanță nu a pichetat sediul instituției, însă sindicaliștii au mers la București, alături de colegi din țară. 

Ei sunt nemulțumiți, printre altele, de faptul că președintele Klaus Iohanis le-a promis un bonus de 2.500 de lei pe lună pentru îngrijirea pacienților cu Coronavirus. Însă totul a rămas doar o promisiune, pentru că banii nu au mai fost acordați.

Din cei aproximativ 300 angajaţi din teren, medici, asistenţi şi ambulanţieri, nici 40 nu se încadrează în condiţiile stabilite. De aici şi nemulţumirea ambulanţierilor, care au început lupta, la debutul pandemiei, aproape cu mâinile goale, primind măştile şi vizierele atât de necesare pe parcurs şi, primele, din donaţii. Pe deasupra, 21 dintre ei s-au infectat ca urmare a apariţiei unui caz chiar la angajaţi, o colegă asistentă care făcea naveta la Slatina, de la Mioveni.

„Având în vedere nemulţumirea angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă, respectiv a membrilor de sindicat reprezentaţi de Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţa” din România (FNSAR), urmare a deciziilor incorecte luate de forurile centrale de Stat (Preşedinţie, Parlamentul României, Guvernul României şi ministere), indiferenţa prin amânarea proiectelor care au impact asupra personalului şi organizarea serviciilor de ambulanţă, cât şi indiferenţa văzută prin faptul că nu s-a răspuns la adresele inaintate oficial de o federaţie reprezentativă la nivel de servicii de ambulanţă, federaţie recunoscută prin lege ca partener social, face ca în urma epuizării a oricărei forme de adresare scrisă şi fără răspuns asumat, conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale ”Ambulanţa” din România a luat decizia de a anunţa începerea declanşării de acţiuni sindicale în urma nemulţumirilor angajaţilor pe care îi reprezintă şi a acordului dat de membrii Consiliului Naţional al FNSAR”, subliniază reprezentanţii federaţiei.

Nermulţumirile ambulanţierilor:

„1. Forma finală a proiectului PL-x nr. 257/2020 care a adus completări la OUG nr. 43/2020, trimis la promulgare, proiect la care am adus prin Blocul Naţional Sindical amendamente pe perioada procesului legislativ, nu au cuprins propunerile noastre, şi NU au fost asumate şi introduse în lege, deşi era ultima speranţă a noastră că se va face dreptate în Camera Deputaţilor pentru personalul operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă care a desfăşurat activitatea în teren în perioada stării de urgenţă şi nu numai, în vederea acordării stimulentului de risc în lupta cu COVID-19, stimulent mult trâmbiţat de actualul Guvern şi Preşedintele României.

2. Propunerea de modificare a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din serviciile de ambulanţă, cu prioritate salarizarea asistenţilor medicali, şi nu numai, când sporul pentru condiţii deosebit de periculoase a fost diminuat şi egalizat cu sporul personalului din unităţile spitaliceşti, propuneri înaintate la Comisia pentru muncă şi protecţie socială pe timpul derulării procesului legislativ al proiectului PL-x nr. 600/2019, NU au fost introduse din motive cunoscute, ceea ce a făcut să revenim cu altă iniţiativă legislativă care a fost depusă la Comisia pentru sănătate şi familie din Senatul României.

3. Proiectul de lege PL-x nr. 355/2015 privind STATUTUL personalului profesionist operativ de intervenţie din serviciile de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, este blocat din toamna anului 2016 la Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, din motive necunoscute, deşi am făcut solicitări de repunere pe dezbateri a acestui proiect preşedintelui şi individual membrilor comisiei, oferind din partea noastră posibilitatea de a accepta unele modificări care se impun în proiect.

4. Propunerile de completare şi modificare a Titlului IV din Legea nr. 95/2006, propuneri care se impun a fi aduse pentru buna organizare, dezvoltare şi consolidare a Serviciilor Publice de Ambulanţă, sunt în aşteptare din 2017 la Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, din motive necunoscute.

5. Lipsa de răspuns la adresele depuse în Parlamentul României, respectiv Camera Deputaţilor şi la unele comisii, este considerat de noi ca o indiferenţă faţă de personalul din aceste unităţi care desfăşoară activitatea în condiţii de teren şi în regim de urgenţă contra cronometru pentru a salva vieţi”.
Dacă lucrurile nu se vor rezolva, ambulanțierii sunt hotărâți să demareze noi forme de protest în toată țara.
După protestul de astăzi, au avut loc negocieri între reprezentanții Federației Naționale ai Sindicatului Ambulanța și președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu. S-a ajuns la înțelegerea că săptămâna viitoare, vor începe demersurile pentru ca ambulanțierii să își poată primi sporul promis de președintele României, dar și alte sporuri de care nu au beneficiat și care, spun ei, li se cuveneau.

Lasă un răspuns