Oltenii care vor să aibă carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puțin 10 clase terminate

SOFERI 1 IANUARIE

În anul 2020 vor intra în vigoare mai multe schimbări ale Codului Rutier, între acestea numărându-se necesitatea ca cei care vor să obțină permis de conducere să aibă cel puțin 10 clase, dar și obligativitatea ca persoanele în vârstă să facă controale medicale mai des.

Potrivit celor mai recente modificări ale Codului Rutier, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor realizează, gestionează şi pune la dispoziţia publicului o aplicaţie informatică, în mod gratuit, printr-un serviciu on-line, pe pagina proprie de internet, pentru a se verifica situaţia înmatriculării unui vehicul, precum şi motivul suspendării înmatriculării acestuia.

De altfel, din 1 iulie 2020, persoanele care vor să aibă carnet de conducere trebuie să aibă absolvite cel puțin 10 clase terminate, scrie Mediafax.

În plus, persoanele în vârstă care încă mai doresc să conducă pe drumurile publice vor fi obligate să facă mai des controlul medical.

Noile reglementări ale Codului Rutier prevăd și ca cei care sunt prinşi vorbind la telefon în timp ce se află la volan să poată fi sancționați prin suspendarea dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura