Olt: 125 cazuri de COVID-19

covid

Alți trei olteni au fost infectați cu COVID-19. Cele mai recente îmbolnăviri sunt: o infirmiera de la Spitalul Slatina, o femeie contact direct și un bărbat cu domiciliu în Slatina dar internat la o unitate medicală din Craiova.

Pe teritoriul României, au fost confirmate 21.404 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.445 au fost declarate vindecate și externate.

Până astăzi, 1380 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 11.06.2020 (10:00) – 12.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 11 decese (7 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Botoșani, Brăila, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ilfov, Olt, Sălaj, Suceava și Vâlcea.

Dintre acestea,  1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 deces la categoria de vârstă 60-69 ani, 3 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.

Toate decesele sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 222 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 171 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.030 de  persoane. Alte 101.398 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 542.646 de teste.

Lasă un răspuns