Țara unde măștile de protecție nu se mai vând

mastiiiiiiiiiiiii

Autorităţile franceze au lăudat altruismul industriei textile şi companiilor franceze care produc bunuri de lux, atunci când facilităţile lor au fost redirecţionate spre producţia de măşti faciale, însă acum aceste companii au un surplus de aproximativ 20 de milioane de măşti, astfel că au cerut sprjinul guvernului pentru a le găsi cumpărători pentru stocurile nevândute, transmite AP potrivit Agerpres.

Sute de producători francezi de textile şi articole de îmbrăcăminte au răspuns la apelul guvernului de la Paris pentru a produce milioane de măşti de calitate superioară măştilor produse în casă. Luna trecută preşedintele Emmanuel Macron a purtat un model mască militară pe care era brodat tricolorul, în ideea de a face reclamă la măştile “Made in France”.

Cu toate acestea, după câteva săptămâni a scăzut cererea pentru măştile produse în Franţa şi care sunt vândute pentru câţiva euro în supermarketuri şi farmacii sau sunt disponibile pentru a fi distribuite gratuit de companii şi instituţiile publice. Atât producătorii cât şi guvernul recunosc faptul că mulţi furnizori şi consumatori optează în continuare pentru măştile ieftine de folosinţă unică provenite din Asia.

“Au fost disponibile mai rapid”, recunoaşte Guillaume Gibault, fondatorul mărcii de lenjerie Le Slip Francais. Gibault este de părere că scăderea cererii pentru măştile franceze este rezultatul unei probleme de marketing şi distribuţie. Măştile concepute special de compania sa pentru a putea fi spălate au înregistrat “o cerere foarte puternică în prima fază”, după care stocurile nevândute au început să se acumuleze în depozite. “Nu toată lumea ştia ce este disponibil în jur iar publicul nu era informat cu privire la ce să cumpere şi de unde să cumpere” a mai spus Guillaume Gibault

Unele companii textile se plâng de încetineala cu care guvernul francez le-a certificat faptul că măştile lor sunt eficiente în blocarea micilor particule, ceea ce le-a redus capacitate de a lansa pe piaţă măştile lor, înainte a populaţia să iasă din carantină şi să aibă nevoie de măşti în magazine sau în mijloacele de transport în comun.

O delegaţie de reprezentanţi ai industriei textile s-a întâlnit săptămâna aceasta cu doi secretari de stat, pentru a discuta problema surplusului de măşti precum şi despre îngrijorările producătorilor de textile privind consecinţele economice pe termen lung ale pandemiei. După reuniune, secretarii de stat au promis că guvernul va discuta cu distribuitorii, autorităţile locale şi alţi posibili clienţi cu privire la beneficiile pentru mediu şi locuri de muncă ale utilizării măştilor franceze şi de asemenea va încerca să găsească cumpărători, atât acasă cât şi peste hotare, pentru stocurile nevândute.

Agnes Pannier-Runacher, secretar de stat în Ministerul Economiei a declarat pentru postul de televiziune RTL că obiectivul guvernului francez este acela “de a convinge marii cumpărători să facă trecerea de la măştile de unică folosinţă la măştile textile care pot fi reutilizate după spălare”.

Unele companii franceze sunt nemulţumite de faptul că guvernul de la Paris le-a îndemnat să înceapă să producă măşti şi să îşi crească rapid producţia astfel încât Franţa să poată produce cinci milioane de măşti pe zi, care să poată fi donate sau vândute publicului larg, autorităţilor publice sau companiilor începând de la mijlocul lunii mai.

În prezent Chanteclair, producătorul de textile care a realizat masca pe care preşedintele Macron a purtat-o în luna mai, cu prilejul unei vizite la o şcoală, spune că are stocuri mari de măşti similare. Proprietarul Chanteclair, Thomas Delise are însă şi multe întrebări fără răspuns. “Nu ştim cum va evolua pandemia. Nu ştim ce ordine vor veni de la guvern şi ce tip de echipamente vor dori clienţii. Aşa că în prezent avem un surplus de 600.000 de măşti care bineînţeles că au un impact asupra companiei mele” spune Delise. Acesta a apreciat că blocarea importurilor mari cu bariere comerciale ar putea să fie o măsură benefică firmei sale.

Lasă un răspuns