478 de elevi au lipsit de la prima probă a Evaluării Naționale

evaluare

Absolvenții clasei a VIII a au trecut astăzi prin primele emoții ale Evaluării Naționale.

Din cei 3319 elevii înscriși, astăzi au fost prezenți la prima probă, cea la limba și literatura română, 2831 de candidați. Printre ce 478 de absenți s-a numărat și elevul din Piatra Olt aflat în izolare după ce a intrat în contact cu bunicul să de 70 de ani decedat în urma infectării cu COVID 19.

Elevii au intrat în clase după ce au trecut printr-un triaj epidemiologic, iar la nivelul județului nu au existat candidați care să fi avut temperatura peste maximul admis.

Potrivit reprezentanților ISJ Olt nu au existat candidați care au susținut examenul cu subiectele de rezervă, iar pentru tentativă de fraudă nu au fost eliminați candidați. Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Limba și literatura română vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00. Următoarea probă va avea loc miercuri, 17 iunie , la matematică. Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.

Lasă un răspuns