Milcov: comună mică, visuri mărețe

Milcov comună mică, dar visuri mărețe

Marian Dorobanțu, un primar care luptă pentru binele localității pe care o conduce, un om implicat care încearcă din răsputeri să mențină pe linia de plutire primăria pe care o conduce.

În nenumărate rânduri, de fiecare dată când am vorbit despre comuna Milcov am afirmat că, din păcate, această localitate este defavorizată, din cauza numărului mic de cetățeni care a fost o veșnică piedică și un motiv temeinic ce a făcut imposibil accesarea fondurilor europene. La această situație se adaugă și un buget insuficient pentru ca Milcov să iasă din acest marasm. Cu toate acestea, în ultima vreme, un om, edilul Dorobanțu împreună cu echipa sa din primărie face eforturi imense pentru ca localitatea pe care o conduce să intre în rândul suratelor sale mai căpătuite din județul Olt.

Ușor, ușor proiectul ce prevede asfaltatea în totalitate a comunei se apropie de final, în prezent s-a reușit asfaltarea a 80% din străzile și ulițele comunei, vorbim aici și de pavarea trotuarelor. „Faptul că suntem o comună mică, până în 2000 de locuitori ne-a împiedicat foarte mult în implementarea proiectelor pe care ni le dorim pentru comunitate. Cu toate acestea nu ne descurajăm și luptăm pentru binele acestei mici comunități. Este păcat că suntem atât de aproape de oraș, de reședința de județ și nu putem face mai mult. Uneori această veșnică luptă cu sistemul devine o frustrare pentru că vrei dar nu poți, ești împiedicat de o serie de normative legislative. Până la urmă nu văd cu ce sunt vinovați cetățenii unei comune care nu are peste 2000 de locuitori? , a declarat pentru Gazeta Publică edilul comunei.

Marian Dorobanțu este un om blajin, cu vorbă domoală, dar apăsată, implicat în problemele comunității în care trăiește. El se zbate, zi și noapte, pentru a face tot ce-i stă în putință pentru mai-binele concetățenilor săi. Ca și în cazul unor primari din alte localități defavorizate de veniturile bugetare mici, acest primar cu sprijinul nemijlocit al Consiliului local, a reușit să ducă la bun sfârșit o serie de investiții și proiecte menite să aducă ceva mai multă bunăstare locuitorilor comunei. Mai mult, el vrea să continue această muncă, într-un nou mandat.Acesta are planuri de viitor la fel de generoase. Astfel, ne-a precizat că intenționează să racordeze întreaga comună la rețeaua de gaze naturale. Un proiect îndrăzneț care este mai mult decât vital în oricare comună din județ.

Lasă un răspuns