Tabăra de elevi din Vitomirești, în flăcări -reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului DORM!

tabara deschidere

Noi românii avem o problemă, bine, avem mai multe dar atunci când vine vorba să ne păstrăm identitatea și valorile pare că suntem urmăriți de ghinion. În timp ce alții au construit zi de zi, ani întregi, noi nu putem nici măcar să conservăm ceea ce am moștenit. Dovada vie a afirmației mele este Tabăra de elevi de la Vitomirești, satul Trepteni.

În zadar a încercat edilul comunei, Robert Rotea să redea frumusețea de odinioară a acestei tabere, pare că locul este urmărit de un blestem. Autoritățiile de la București par și ele să fie de neînduplecat atunci când vine vorba de acceptarea unor proiecte viabile pentru respectiva locație. An de an autoritățile locale au făcut câte o solicitare pentru a rezolva această situație, terenul este al primăriei, însă ruinele care au mai rămas sunt pe inventar ale Ministerului Tineretului și Sportului, iar cei de acolo… DORM, nu se arată interesați să facă ceva în vreun fel pentru a reda respectiva locație cu totul celor de la Vitomirești. În urmă cu cinci ani se puteau accesa fonduri europene pentru respectiva tabără, nu a părut să intereseze pe mai marii de la București. Păcat, odinioară un loc foarte căutat de elevi din toată ţara, peste tabăra Vitomireşti s-a lăsat din 2003 tăcerea. Acolo este un colț de rai, dar ce folos! Doar hoţii s-au mai încumetat prin centrul de agrement, hoții și mai nou niște inconștieniți care au reușit performanța de a da foc respectivei locații.

Tabara Tabăra de elevi din Vitomirești, în flăcări -reprezentanții Ministerului Tineretului și Sportului DORM!

În prima zi a săptămânii în curs, tabăra de elevi din satul Trepteni, comuna Vitomirești a fost cuprinsă de flăcări. În urma incendiului devastatator a fost distrus etajul superior din lemn precum și șarpanta construită din plăci de azbociment a clădirii cu destinație de cantină și sală de mese. Din primele cercetări a reieșit că incendiul a fost provocat de persoane necunoscute. Primarul comunei  încă nu a renunțat la ideea de a repune pe picioare această tabără. La doar câteva ore de la stingerea incendiului a făcut o adresă către Ministerul Tineretului și Sportului prin care anunța nefericitul incident și totodată solicita sprijinul ministerului pentru a găsi o soluție viabilă prin care să  refacă şi totodată să rederea în circuitului turistic respectiva locație. Acesta nu exclude posibilitatea de a implementa un proiect prin care să fie accesate fonduri europene, bugetul local fiind destul de sărac pentru a suporta cheltuielile. Tabăra Vitomireşti cuprinde 34 de căsuţe, pavilion central, bucătărie şi un bazin de înot. A intrat în conservare în anul 2000, când n-a mai obţinut autorizaţie de funcţionare.

Lasă un răspuns