PNL anunță că luni demarează procedura de revocare a Renatei Weber. “Este apărătorul pensiilor speciale nesimţite”

bani cj

Parlamentarii PNL vor demara luni procedurile de revocare a Renatei Weber din funcția de Avocat al Poporului, a anunțat liderul deputaților liberali, Florin Roman. Avocatul Poporului a sesizat CCR privind neconstituționalitatea legii de impozitare cu până la 85% a pensiilor speciale. Deputatul spune că “a invoca neconstituţionalitatea legii pe motiv de discriminare înseamnă cinism”.

“Luni vom demara procedurile de revocare din funcţie a doamnei Renate Weber, care s-a transformat în apărătorul pensiilor nesimţite!

Avocatul Poporului şi-a depăşit atribuţiile constituţionale iniţiind un demers împotriva… poporului român, care doreşte tăierea pensiilor speciale şi respectarea principiului contributivităţii.

A invoca neconstituţionalitatea legii pe motiv de discriminare înseamnă cinism, în condiţiile în care 5 milioane de români primesc pensie după contribuţie.

Renate Weber este apărătorul pensiilor speciale nesimţite, cum este cazul fostului comandant al Penitenciarului Colibaşi, care încasează o pensie specială de 75.000 lei. Probabil omul mănâncă cu 10 guri…”, a scris Roman pe Facebook.

Anterior, președintele PNL, Ludovic Orban, anunțase că va solicita parlamentarilor PNL să investigheze posibilitatea de a o demite pe Renate Weber, după ce aceasta a sesizat la CCR legea de impozitare a pensiilor speciale.

Lasă un răspuns