ALRO Slatina la un pas de faliment

alrooooooooooooo

Încă de la începutul anului sindicatele de la ALRO trăgeau un semnal de alarmă cu privire la situația în care se afla uzina de la Slatina, și nu numai. Atunci, ca și acum, aceștia cer guvernului să își plătească datoriile  dar și să aloce sprijin financiar  asa cum o fac și alte guverne europene în acestă perioadă de criză  creată de pandemie. De luni bune sindicaliștii din ALRO au cerut ca statul să le returneze o parte din sumele plătite pe certificatele verzi pentru ca societatea să nu intre în colaps, în schimb au cerut doar promisiuni și amânări. Iar acum se află în situația ca în mai puțin de 30 de zile uzina să intre în incapacitatea de plată. Concret acest lucru ar însemna falimentul celei mai mari companii de profil din europa, după 55 de ani de când a fost deschisă.

Preşedintele Sindicatului Liber Aluministul din cadrul Alro Slatina, Constantin Popescu, solicită Guvernului să aplice “imediat” prevederile ordonanţei referitoare la schema de ajutor de stat pentru sprijinirea consumatorilor industriali energointensivi şi susţine că, în caz contrar, în următoarele săptămâni se poate ajunge la faliment.

“Sindicatul Liber Aluministul atrage atenţia Guvernului României precum şi clasei politice de astăzi asupra situaţiei disperate în care se află marile companii având în vedere două aspecte: 1 Sprijinul acordat pe perioada pendemiei COVID-19; 2. Obligativitatea asigurării unui climat de afaceri în acelaşi nivel de competitivitate pentru marii consumatori de electricitate din Uniunea Europeană. Suntem deja în al doisprezecelea ceas din punct de vedere al funcţionării marilor companii şi al păstrării locurilor de muncă, din cauza tergiversării punerii în aplicare a măsurilor concrete, coerente şi necesare pentru relansarea industriei româneşti”, se arată în comunicat

Sindicaliştii consideră că în privinţa măsurilor de relansare a economiei, Guvernul se mişcă prea încet” şi solicită aplicarea imediată a prevederilor ordonanţei referitoare la o schemă de ajutor de stat pentru consumatorii industriali energointensivi, pentru compensarea costurilor cu emisiile de gaze, transferate în preţul electricităţii.

“Sindicatul Liber Aluministul cere Guvernului României să ia măsuri imediate pentru susţinerea companiilor mari, pentru a putea trece de efectele generate de pandemia de COVID-19. (…) Cerem Guvernului României şi tuturor organismelor, autorităţilor, ce încă mai stau pe gânduri, să fie responsabili şi să aplice imediat prevederile acestei ordonanţe, în caz contrar lipsa competitivităţii pentru tratament discriminatoriu al preţului energiei electrice pentru marii consumatori, suprapusă cu reducerea drastică a pieţei pentru produsele noastre pe timpul pandemiei COVID -19 poate duce la faliment în următoarele săptămâni. Oare industria, care înseamnă aproape un sfert din economia României, a fost uitată de Guvern?”, se afirmă în document.

Potrivit comunicatului citat, schema de ajutor în cauză a fost autorizată de Comisia Europeană şi Guvernul României a adoptat o OUG prin care se instituie această schemă, însă nu a fost acordat şi sprijinul prevăzut de actul normativ.

“Deşi Comisia Europeană a aprobat compensarea pentru companiile mari consumatoare de energie pentru preţurile mai ridicate ale electricităţii rezultând din costurile emisiilor indirecte (emisiile de bioxid de carbon introduse în preţul de energie), conform sistemului Uniunii Europene de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), şi Guvernul României a adoptat OUG-ul prin care se instituie schema de ajutor de stat privind sprijinirea întreprinderilor expuse unui risc important de relocare ca urmare a transferului costului emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, până la această dată nu am primit niciun fel de sprijin”, punctează sindicaliştii.

Săptămâna viitoare, pe 30 iunie, ALRO Slatina aniversează 55 de ani de la înființarea , prilej cu care și-au anunțat prezența în capitala Oltului mai mulți oameni politici, printre care și prim -ministrul Ludovic Orban. În cazul în care situația uzinei nu se va soluționat, sindicaliștii îl vor face o primire pe măsura. Producătorul de aluminiu înregistrează  pierderi pe fondul majorării preturilor  la materiile prime și scumpirii energiei electrice. Numai de la începutul anului valoare pierderilor se ridică la 40 de milioane de dolari.

Lasă un răspuns