Captură impresionantă făcută de polițiștii olteni

captura

Captură impresionantă a polițiștilor olteni. Peste o mie de pachete cu țigării și sute de sticle cu alcool au fost confiscate de la un slătinean.

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Olt au continuat să acționeze pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite din domeniul economic.

”Astăzi, 24 iunie 2020, în jurul orei 12:00, polițiștii de investigare a criminalității economice au organizat o acțiune, în urma căreia au identificat un bărbat, în vârsta de 53 de ani, care, în calitate de reprezentant legal al unei societăți comerciale din municipiul Slatina, avea expuse spre vânzare produse, fără a deține documente de proveniență”, anunță purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu

Polițiștii au ridicat în vederea confiscării cele 1100 de pachete de țigarete, 201 sticle băuturi alcoolice spirtoase și 63 de sticle de vin oferite spre vânzare nerespectand legislația în vigoare.

Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoarea de 20.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

Acțiunile polițiștilor vor continua și în perioada următoare.

Lasă un răspuns