CJ Olt sprijină financiar aproape 300 biserici

Consiliul Județean a alocat bani pentru bisericile și lăcașurile de cult care au solicitat sprijin.

CJ Olt a alocat 1,7 milioane de lei pentru 298 de biserici și mănăstiri din județ.

Cea mai mare sumă, 102.400 de lei, a fost alocată pentru Aşezământul Buna Vestire din comuna Grădinari, acolo unde funcţionează o şcoală pentru fete de gimnaziu și liceu, care în afara pregătirii şcolare de bază, oferă şi cursuri de bucătărie, patiserie, croitorie și infirmerie.

Mănăstirile Mâineşti, Clocociov, Strehareţ au primit câte 11.000 de lei, pentru Catedrala Episcopală din Slatina a fost alocată suma de 37.000 lei, iar pentru celelalte biserici din judeţul Olt au fost alocate sume între 5.300 lei şi 3.200 lei.

Fondul destinat unităţilor de cult în acest an a rămas la acelaşi nivel ca şi în anul precedent, iar alocările s-au făcut în funcţie de solicitări, pentru diferite lucrări sau proiecte sociale derulate de biserici şi mănăstiri.

“Sumele au fost acordate în funcţie de cereri şi de un ghid aprobat anterior, conform prevederilor din Legea cultelor. Suma alocată în total a rămas la nivelul celei alocate anul trecut”, a spus Marius Oprescu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura