Sesiune de examen doar pentru un elev din Olt

eveluare

În timp ce toți elevii care au susținut Evaluarea Națională au aflat rezultatele, un alt elev trece zilele aceste prin emoțiile examenului. În sesiunea specială a Evaluării Naționale s-a înscris unelev din Olt.

Vorbim de un elev al Liceului Teoretic ‘Nicolae Titulescu” , care ]n perioada examenului a fost ]n izolare la domicilu. Acesta face parte din familia bătrânului de 70 de ani din Piatra Olt decedat din cauza COVID 19.

Elevul , luni, a susţinut proba scrisă a Evaluării Naţionale, examenul desfăşurându-se în aceleaşi condiţii speciale ca şi în urmă cu două săptămâni.

Mâine, elevul va susţine proba scrisă la matematică, iar pe 2 iulie, la ora 12:00, va afla rezultatul parţial. În cazul în care va fi nemulţumit de acestea, absolventul de clasa a VIII-a poate depune contestaţie în cursul aceleiaşi zile, în intervalul orar 14:00 – 19:00, urmând ca notele şi media finală de la Evaluarea Naţională să le afle pe 4 iulie, după ora 12:00.

Lasă un răspuns