Și TVR intră în era digitală

tvr

Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor anunţă finalizarea implementării proiectului Televiziunii Digitale în România. În acest fel, toate canalele SRTV vor fi disponibile integral în regim digital pe tot teritoriul României, relatează News.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de Ministerul Transporturilor Infrastructurii şi Comunicaţiilor, proiectul de implementare a Televiziunii Digitale în România a constat în instalarea şi punerea în funcţiune a 228 echipamente de emisie DVB-T2, în tot atâtea locaţii, pe tot teritoriul ţării, cu puteri cuprinse între 10W şi 5kW, împreună cu instalaţiile şi echipamentele lor conexe precum şi a 161 noi sisteme radiante UHF pentru respectivele transmisii DVB-T2.

“Mă bucur să anunţ implementarea acestui proiect şi lansarea sa pentru telespectatorii din România. Vom oferi calitate în casele tuturor românilor dar şi o nouă perspectivă de dezvoltare pentru Televiziunea Română. Lista de canale va conţine următoarele posturi de emisie ale Societăţii Romane de Televiziune – SRTV: TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR Craiova, TVR Cluj, TVR Iaşi, TVR Târgu Mureş, TVR Timişoara”, a declarat Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor.

“După o perioadă de test de 6 luni în care transmisia canalelor SRTV va funcţiona în paralel, atât digital cât şi analog, transmisia analogică va fi întreruptă complet şi frecvenţele aferente acestora vor fi eliberate şi puse la dispoziţia ANCOM pentru valorificarea lor ulterioară. Noi resurse pentru a creşte bugetul de stat. Vom lansa curând şi proiectul pentru Radio Digital”, a adăugat Dragoş Preda, secretar de stat pentru comunicaţii electronice.

Ministerul anunţă că proiectul a fost realizat aproape integral pe tehnologiile celor doi mari producători mondiali din domeniu, şi anume GatesAir (SUA) şi Rhode&Schwarz (Germania).

Prima ţară din Europa care a început oficial transmisia DVB-T2 a fost Marea Britanie in anul 2012.

Lasă un răspuns