Candidat bombă la Primăria Scornicești

primaria Scornicesti

După incertitudini și multe discuții avem în final confirmată data alegerilor pentru localele din acest an. În acest context fiecare formațiune politică încearcă să-și găsească cei mai buni candidați care să intre în această bătălie, și care în mod evident să și câștige alegerile locale din 27 septembrie.

Reprezentanții Partidului Puterii Umaniste – social-liberal (PPUsl), filiala de la Olt mearg pe mâna unor candidați care încearcă să aibă o altă abordare față de masa electorală. În acest context Ion Toma, vicepreședinte al Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) și coordonatorul regiunii Oltenia își alege candidații din rândul tinerilor și este de părere că ei sunt singurii care mai pot face ceva pentru România, și implicit pentru clasa politică actuală.

După ce reprezentanții Partidului Puterii Umaniste – social-liberal (PPUsl) și-au anunțat candidatul la Caracal, acum a venit rândul altui candidat să fie anunțat la alegerile locale, Este vorba despre Daniel Potecea, un cetățean al orașului Scornicești care este dispus să preia frâiele primăriei. Acesta și-a asumat candidatura la funcția de primar al urbei natale printr-o postare pe o rețea de socializare.

Acesta susține că va avea o campanie electorală diferită deoarece nu are în spate nici un finanțator, iar agenda priorităților orașului Scornicești o va contura împreună cu cetățenii.

daniel Candidat bombă la Primăria Scornicești

”Stimați cetățeni ai orașului Scornicești, candidez la funcția de primar al orașului, din partea: Partidul Puterii Umaniste – social-liberal (PPUsl) pentru intervalul 2020-2024. O fac din postura de cetățean al orașului Scornicești. Va fi o campanie electorală ca nici una până în prezent. De ce? Deoarece aceasta nu va fi despre persoana mea, ci despre noi toți; despre ceea ce putem noi face împreună transparent, fiindcă în spate nu am nici un finanțator, nu am nici o înțelegere cu nimeni și mai mult, îmi doresc ca agenda priorităților orașului să facem împreună! Voi toți cei care credeți în mine vă vreau alături în echipa mea. Și dacă veți fi alături de mine în această oportunitate, dacă simțiți ca și mine, că acum e momentul să vă implicați pentru un viitor mai bun, dacă simțiți că e șansa voastră să vă afirmați, să eliminați frica și să puneți un umăr, atunci împreună începem să ne dăm toată silința. Mulțumesc! ”STOP ABUZULUI”, a declarat Daniel Potecea.

Lasă un răspuns