Grecia ia măsuri drastice – Ce se întâmplă cu turiștii care trec prin vamă

grecia

Grecia introduce testarea tuturor persoanelor care intră pe teritoriul său pe la punctul de trecere Kulata-Promachonas, ca urmare a înregistrării unor cazuri de COVID-19 în rândul turiştilor de pe insula Thassos (nordul Mării Egee), a relatat joi postul de radio naţional bulgar (BNR), citat de novinite.com, notează Agerpres.

Până în prezent, în Thassos au fost consemnate şase cazuri de turişti infectaţi cu noul coronavirus. Patru dintre ei, care sunt cetăţeni sârbi, se află în prezent într-un hotel folosit ca loc de carantină. Ceilalţi doi turişti, a căror naţionalitate nu a fost precizată, dar despre care se crede că sunt bulgari, au primit permisiunea de a reveni în ţara de origine.

Autorităţile de la Atena au declarat, referitor la agravarea situaţiei epidemice în unele ţări balcanice, că numărul testelor efectuate asupra persoanelor care intră în ţară prin punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria este în creştere.

Lasă un răspuns