Ion Caramitru şi medicul Mihai Gafencu au demisionat din structurile de conducere ale Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană

caramitru

Preşedintele UNITER, Ion Caramitru, şi medicul Mihai Gafencu de la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara şi-au anunţat demisiile din structurile de conducere ale Asociaţiei Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021 (TM2021). Primarul Nicolae Robu precizat că a avut o discuţie cu Ion Caramitru şi acesta l-a asigurat că va rămâne alături de Timişoara.

Medicul Mihai Gafencu de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara a activat ca membru în Consiliul Director al TM 2021 ca reprezentant al scenei culturale independente şi al sectorului Industriilor Culturale si Creative. Gafencu a trimis o scrisoare către cănducerea TM 2021 în care îşi justifică hotărârea, potrivit news.ro.

”Scandalurile din presă, necolegialitatea unor păreri, atacurile nedrepte, părtinirea, ce nu au loc în munca unui ONG ce are astfel de nume, dar şi un buget considerabil, m-au făcut să mă simt străin de felul în care merg lucrurile, în mod repetat. Actual, după ce documente clare depuse de cenzori şi de auditori externi de marcă nu au adus schimbarea în esenţa administrării banilor, regularizarea nefirescului prezent ca decizie într-o singură semnătură, dar mai ales neanalizarea unor răspunderi privind această stare de fapt, mă fac să-mi doresc să nu mai particip la acest tip de conducere, unde rostul meu nu mai este clar. (…) Curajoasa, dar aproape imposibila (juridic) dorinţă de anulare a structurii ce a câştigat titlul, este admirabilă, dar sortită, opiniez, unui eşec. Vă doresc succes, să vă aducă zilele deciziilor ulterioare în faţa unui proiect viabil şi care să slujească oraşului nostru!”, a transmis medicul Mihai Gafencu.

Şi maestrul Ion Caramitru şi-a anunţat retragerea din poziţia de membru în Consiliul Director, în calitate de personalitate publică din domeniul culturii, cu profil internaţional, unde activa din aprilie 2019.

Ion Caramitru i-a transmis decizia sa şi primarului Nicolae Robu, într-o scrisoare.

”Am primit cu entuziasm propunerea de a participa la acest eveniment dintr-o poziţie oficială ţinând cont de tot ce mă leagă sentimental şi istoric de acest minunat oraş. Nu e un secret pentru nimeni când spun că mă simt acasă de câte ori sunt acolo fie ca artist, fie ca cetăţean. Ceea ce nu am prevăzut, însă, luat de entuziasm, este realitatea crudă că nu poţi fi responsabil de o asemenea demnitate doar prin telefon sau corespondenţă şi, în plus, să mai răspunzi zi de zi de destinele unui Teatru Naţional cu 7 săli şi 480 de angajaţi aşa cum se întâmplă la Bucureşti. Asta pe de-o parte. Pe de alta, mi-e foarte greu să pricep, pentu a fi corect şi echidistant, tot ce agită administrativ, regulamentar şi legal pe cei care sunt răspunzători cu viaţa acestei Asociaţii atât de importantă şi care sunt locuitori ai Timişoarei zi de zi în perimetrul ei”, arată Ion Caramitru în scrisoare.

Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a declarat că, în ceea ce îl priveşte pe Ion Caramitru, nu este vorba despre o demisie şi că preşedintele UNITER l-a asigurat că va rămâne alături de Timişoara.

”Eu l-am sunat pe domnul Caramitru, am avut o discuţie foarte normală, firească, în care m-a asigurat că vrea să rămână alături de noi, că vrea să fie şi implicat efectiv, cu prestaţii pe care domnia sa le are, în cadrul agendei pe care o vom avea. Nu e nicio supărare. Mi-a spus că vede tot felul de lucruri prin presă, dar nu e aici, în miezul problemei şi vrea să se retragă, dar rămâne aproape de Timisoara, de proiect”, a declarat Nicolae Robu.

Începand din data de 7 iulie, Primăria Timişoara a preluat controlul implementării angajamentelor din dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii. Atunci, primarul Nicolae Robu a supus votului consilierilor locali proiectul „privind aprobarea acţiunilor pe anul 2020 din cadrul programului cultural Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2021 şi încheierea contractului de finanţare cu Asociaţia Timişoara – Capitală Europeană a Culturii”.

După ultima şedinţă a Consiliului Director al Asociaţiei TM2021, primarul Nicolae Robu a anunţat că vrea să dizolve actuala asociaţie şi să creeze o nouă structură care să funcţioneze în cadrul Casei de Cultură a Municipiului Timişoara.

Lasă un răspuns