Ministrul Economiei acuză Hidroelectrica că nu vinde energie ieftină către populaţie: Sunt comozi sau sunt mână în mână cu furnizorii

7B58ACBC-7B21-4C7C-B024-F82EDCF4D70C

Hidroelectrica poate livra energie direct către populaţie, la un preţ mult mai mic decât cel din prezent, ceea ce ar putea duce la scăderea tarifelor în toată piaţa, susține ministrul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu. El acuză compania că nu promovează prețuri mai mici pentru populaţie.

“Hidroelectrica şi-a pierdut licenţa de furnizor de ultimă instanţă (FUI). Nu poţi să fii FUI dacă nu ai 3.000 de clienţi şi ANRE le-a retras această licenţă în urmă cu câteva luni. Ce companie eşti tu, fără 3.000 de clienţi naţionali?”, a spus Virgil Popescu, citat de Agerpres.

Furnizorul de ultimă instanţă este cel care preia un consumator casnic dacă furnizorul acestuia dă faliment sau nu mai poate livra energie.

“Oferta pe care o are Hidroelectrica, cu 255 de lei pe MWh, este o bătaie de joc. E doar pe site, nu o promovează, pentru cine este ea, pentru salariaţii lor? Ei nu se duc către oameni să încheie contracte. Să-şi facă un departament de vânzări cum trebuie! Au doar trei oameni la vânzări. Nu au capacitate de facturare? Să-şi ia un soft!”, a mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, pentru Hidroelectrica, livrarea de energie către clienţii casnici ar putea fi un business foarte bun. În plus, preţul mic al Hidroelectrica ar putea duce la ieftinirea întregii pieţe.

“De exemplu, ei vând energia către furnizorii clienţilor casnici în prezent cu 140 de lei pe MWh, tarif impus de ANRE. Dar tariful de vânzare către casnic este 255 de lei, deci aproape dublu. Şi pot vinde liniştit cu 200 de lei/MWh, câştigă mai mult decât 140 de lei. Ar trebui să facă o campanie agresivă cu 200 de lei/MWh pe piaţă, câştigă şi ei mai mult decât dacă ar vinde cu 140 de lei unor intermediari şi fac şi presiune pe preţ în jos la toţi ceilalţi. Nu-i bănuiesc că nu-i duce mintea. Sunt comozi sau sunt mână în mână cu furnizorii, să ţină piaţa în sus. Dar aşa nu merge”, a mai spus Popescu.

El a amintit că la 1 ianuarie 2021 piaţa de energie electrică se liberalizează total.

“Trebuie să ne pregătim până atunci, să nu ne trezim că sunt doar două-trei companii care joacă pe piaţă, ca la gaze. La gaze am avut noroc de un context favorabil internaţional cu preţuri mici, dar la energie nu e acelaşi noroc”, a adăugat ministrul.

În urmă cu două zile, Popescu a afirmat, la Digi 24, că va impune indicatori clari producătorilor de stat pentru a intra pe piaţa clienţilor casnici, iar cine “nu-i respectă, pleacă”.

“Vom intra prin pârghiile pe care le avem, prin Adunarea Generală, prin Consiliul de Supraveghere şi vom face schimbări efectiv. Vom impune în primul rând schimbarea contractelor de mandat şi vom pune indicatori clari pentru intrarea pe piaţa de furnizare către clienţii casnici. Nu-i respectă, pleacă. Nu se poate să fii obişnuit de ani şi ani de zile, ca tu, mare producător, să nu intri pe piaţa de furnizare către clienţii casnici”, a afirmat ministrul de resort.

Hidroelectrica este cel mai mare şi cel mai ieftin producător de energie din ţară. Compania este deţinută de statul român prin Ministerul Economiei (80% din acţiuni) şi de Fondul Proprietatea (20%).

Lasă un răspuns