Primăria Drăgănești-Olt primește bani de la MLPDA

proiect

Investițiile continuă în Drăgănești-Olt. Două priecte au primit finanțare europeană, prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Concret, cele două proiecte vizează  îmbunătățirea eficienței energetice, reducerea emisiilor de CO2 și modernizarea grădiniței din satul Comani, dar și a școlii din Drăgănești Olt.

”Astăzi, 17.07.2020, la Primăria Orașului Drăgănești-Olt a fost semnat Contractul de finanțare din fonduri europene pentru realizarea obiectivului de investiții ,, ÎMBUNĂTĂȚIREA EFICIENȚEI ENERGETICE, REDUCEREA EMISIILOR DE CO2 ȘI MODERNIZAREA ȘCOLII ÎN ORAȘUL DRĂGĂNEȘTI-OLT, SATUL COMANI”, proiect finantat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3, Operațiunea B – Clădiri publice”, anunță autoritățile locale.

Lucrările de reabilitarea de la clădirea grădiniței au o valoare de 1.632.804 lei., iar cele de la școală sunt estimate la peste 3 milioane de lei.

Săptămâna aceasta, ministrul  Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan, a semnat 37 de noi contracte de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în valoare totală de 280,9 milioane lei, iar unele vor fi implementate de primării. Printre cele 11 proiecte implementate de instituții publice se numără și unul din județul Olt.

Lasă un răspuns