Rata șomajului crește de la o luna la alta. Olt- 5,36% rata șomajului

Rata șomajului crește alarmant de la o lună la alta. Efectele pandemiei își pun amprenta și pe economie. Faptul ca au fost nevoiți să își țină închise parțial sau total afacerile i-a dus la faliment pe mulți angajatori. Acest lucru se vede și din rata șomajului ce a crescut la 5,36%.

În acestă perioadă , în mod normal, se făceau angajări la foc automat, însă acum cu greu îți mai găsești un job. Pandemia i-a determinat pe mulți angajatori să pună lacătul pe afaceri, iar oamenii s-au trezit fără un loc de muncă.

”La sfârșitul lunii iunie, în evidențele AJOFM Olt erau înregistrați 8.673 de șomeri, dintre care 3955 sunt femei. Rata șomajului ridicându-se la 5,36%. Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 5.09%, în acestă luna acest indicator a înregistrat o creștere de 0,27 puncte procentuale. Din totalul de 8.673 de șomeri , 1765 erau beneficiari de indemnizație de șomaj . În ceea ce privește mediul de rezidență, 6605 șomeri sunt din mediul rural, iar din urban sunt 2.068 de șomeri”, a declarat Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt.

 Cei mai mulți șomeri au vârste peste 55 de ani, aceștia cu greu reușesc să își mai găsească un loc de muncă. Din păcate și numărul oltenilor tineri aflați în căutarea unui job se ridică la aproape 750 de persoane.

Îngrijorător este faptul că 31,67% dintre șomerii olteni nu au decât 8 clase.

Potrivit AJOFM din cei 8 500 de someri doar  1700 primesc somaj, iar peste 5300 de olteni fără un loc de muncă sunt din categoria persoanelor care cu greu mai put fi angajate. Concret , aceștia îngroașă rândul asitaților sociali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura