Incendiile de miriște – misiuni imposibile pentru pompieri

isu

Fermierii au încheiat campania de recoltarea a grâului și orzului, lucru ce îi determină pe cei mai mulți să își curețe terenurile agricole prin incendiere.

Zilnic pompierii sting zeci de astfel de incendii, multe dintre ele fiind misiuni foarte dificile.Terenul accidentat, care nu permite accesul autospecialelor în zona de manifestare a incendiului și îi obligă pe pompieri să acționeze cu mijloace individuale, degajările mari de fum, temperatura foarte ridicată și manifestarea incendiilor în mai multe focare, acestea sunt principalele elemente care fac misiunile pentru stingerea incendiilor de vegetație uscată dificile.

De asemenea, aceste misiuni necesită un efort fizic susțin și coordonat din partea tuturor forțelor de intervenție implicate. Acest tip de risc se manifestă cu o frecvență ridicată în această perioadă, pompierii olteni intervenind în ultimele 12 ore la 12 incendii de miriști, vegetație uscată și mărăciniș.

”Îi îndemnăm pe cetățeni să aibă un comportament responsabil și le reamintim că singura situație în care pot arde vegetația uscată este carantina fitosanitară, dovedită cu un document eliberat de instituțiile competente. În acest caz este necesar permisul de lucru cu focul, eliberat de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din localitate și cel care execută arderea este obligat să asigure măsurile de prevenire a propagării focului la vecinătăți. Misiunea cea mai complexă de astăzi a fost în comuna Curtișoara, sat Proaspeți, unde au acționat pompierii Detașamentului Slatina și pompierii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Curtișoara. Misiunea a fost una cu un grad ridicat de dificultate, în special din cauza terenului accidentat, dar și a zonei mari pe care se manifesta incendiul. Dezvoltarea rapidă a focului a fost favorizată de vântul puternic, iar intervenția a fost îngreunată de faptul că incendiul se manifesta în mai multe focare.În urma incendiului au ars aproximativ 25 de hectare de vegetație uscată și mărăciniș, fără să producă alte pagube”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu.

Lasă un răspuns