Șoferul unei autobasculante încărcate cu piatră a intrat în nouă mașini oprite la semafor

accident

Șoferul unei autobasculante încărcate cu piatră a intrat, joi, în nouă mașini oprite la semafor, în municipiul Bistriţa. Din primele cercetări, accidentul s-a produs din cauza exploziei unui pneu, transmite Poliția Bistrița-Năsăud.

„Mai multe echipaje de polițiști de la Rutieră și polițiști locali au intervenit ca urmare a unui accident rutier care a avut loc în cartierul Unirea din Bistrița. Conform primelor date, cel mai probabil din cauza exploziei unei anvelope, șoferul unei autobasculante (încărcată cu piatră) care circula pe direcția Bistrița-Vatra Dornei, un bărbat de 50 de ani, din Susenii Bârgăului, a pierdut controlul acesteia și a intrat în coliziune cu o coloană de 9 autoturisme care erau oprite la culoarea roșie a semaforului, după care s-a răsturnat”, a explicat Poliția, conform Mediafax.

În urma accidentului, un bărbat de 53 de ani, șofer al unuia dintre autoturismele avariate, a fost accidentat și transportat la spital.

Toți conducătorii auto implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

„Continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc accidentul”, potrivit sursei meționate.

Lasă un răspuns