Notarii pierd teren în fața avocaților cu girul lui Klaus Iohannis: unele documente pot fi certificate acum și de avocați

notari

Mai multe documente, printre care declaraţia pe proprie răspundere solicitată firmelor la înregistrarea la Registrul Comerţului, vor putea fi certificate și de avocaţi, nu doar de notari, potrivit unei legi promulgate, miercuri, de președintele Klaus Iohannis, relatează Mediafax.

Și solicitarea unor înscrisuri, precum cazierul judiciar sau actele de stare civilă, vor putea fi eliberate şi avocatului în calitate de reprezentant al clientului, pe baza împuternicirii avocaţiale, reiese din lege.

Iniţiatorii, printre care Robert Cazanciuc (PSD) și Daniel Fenechiu (PNL), spun că cel mai pregnant se simte omiterea avocaţilor de la certificarea înscrisurilor în materia comercială, dar şi în alte domenii.

„Fiecare dintre noi, indiferent de pregătire, profesie sau statut social, am fost si suntem deseori în situaţia în care, în vederea exercitării unui drept sau satisfacerii unui interes legal, a trebuit/trebuie să prezentăm o declaraţie. O declaraţie pe care, de cele mai multe ori, legea o dă în competenţa de autentificare sau legalizare a notarilor publici sau stabileşte că aceasta poate fi dată în faţa unui funcţionar al autorităţii unde este utilizată declaraţia. Într-un mod greu de înţeles, legiuitorul a omis din categoria profesioniştilor care pot certifica un înscris, profesioniştii avocaţi – categoria profesională juridică cu cea mai desfăşurată reţea la nivel naţional si care este cea mai apropiată de drepturile şi interesele cetateanului”, se arăta în expunerea de motive a inițiatorilor.

Lasă un răspuns