O femeie și doi copii au ARS de VII după ce apartamentul le-a luat foc

Scene de groază, în Dolj, unde trei oameni au murit din cauza unui incendiu. O femeie în vârstă de 52 de ani şi doi copii, unul de trei ani şi celălalt de patru ani, au murit în noaptea de marţi spre miercuri, în urma unui incendiu izbucnit în apartamentul în care locuiau.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj, în noaptea de marţi spre miercuri, pomperii au fost anunţaţi de producerea unui incendiu într-un apartament dintr-un bloc de locuinţe din municipiul Băileşti, pe strada General Ghenescu, conform News.ro.

“La locul intervenţiei au fost trimise imediat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă de la subunitatea de pompieri din localitate, precum şi alte două ambulanţe de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă, acţiunile de intervenţie fiind coordonate de către comandantul subunităţii de pompieri din municipiul Băileşti.

Ajunşi la faţa locului, pompierii au observat că incendiul se manifesta generalizat la un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe cu patru etaje”, se arată în comunicatul ISU Dolj.

Sursa citată precizează că şase locatari părăsiseră deja blocul în momentul izbucnirii focului.

“Un număr de şase locatari deja se auto-evacuaseră din bloc, echipajele de intervenţie procedând în primă instanţă la căutarea şi salvarea celorlalţi locatari, pompierii evacuând în afara imobilului alte zece persoane (şapte adulţi şi trei copii). Dintre acestea, trei persoane (un adult şi doi copii) care au fost găsite în apartamentul incendiat, în stare de inconştienţă, din cauza intoxicaţiei cu fum, au necesitat efectuarea imediată a manevrelor de resuscitare. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele de prim ajutor medical de urgenţă, cele trei persoane nu au supravieţuit”, a mai transmis ISU Dolj. Victimele au fost o femeie de 52 de ani şi doi copii, unul de trei ani şi celălalt de patru ani.

Incendiul a fost stins de către pompieri nefiind afectate şi alte apartamente din imobil.

Cauza probabilă a incendiului a reprezetant-o utilizarea instalaţiei electrice în mod necorespunzător, fiind vorba de conductori electrici improvizaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura